Arde Formula 1! Titlul se decide în ultima cursă

10 noiembrie 2014 8:44   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Nico Rosberg (Mercedes) a reuşit, în Brazilia, să pună capăt unei serii de victorii consecutive înregistrate în ultimele cinci curse de coechipierul său Lewis Hamilton şi să reducă astfel de la 24 la 17 puncte diferenţa faţă de acesta în ierarhia piloţilor, cu o etapă înaintea incheierii sezonului.

"Finala" Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc în 23 noiembrie, la Abu Dhabi şi Hamilton pleacă din pole-position în lupta pentru titlul mondial al piloţilor, în ciuda faptului că britanicul a fost "bătut" în Marele Premiu al Braziliei. Un loc secund în emirat i-ar asigura lui Lewis Hamilton cel de-al doilea trofeu din carieră, după cel obţinut în 2008, pe vremea când concura la McLaren-Mercedes.

Punctele puse în joc la Abu Dhabi vor avea o valoare dublă faţă de celelalte etape, astfel că o victorie va însemna 50 de puncte, un loc secund 36 de puncte, un loc 3 - 30 de puncte şi 24-20-16-12-8-4-2 pentru piloţii care trec linia de sosire pe poziţiile 4-10.

Rosberg are mai multe variante pentru a se "încorona" campion mondial, însă în cele 18 etape disputate până acum cei doi sportivi de la Mercedes au fost pe locurile 1-2 de 11 ori. Această situaţie nu-i este favorabilă germanului, însă el trebuie să meargă la Abu Dhabi cu un singur ţel, victoria, şi apoi să aştepte ca Hamilton să se claseze de la locul 3 în jos.

Mai multe