Armstrong, mai sărac cu 30 de milioane $!
Coşmarul lui Lance Armstrong continuă. După ce a fost şters din analele ciclismului în urma afacerii de dopaj în centrul căreia s-a dovedit că s-a aflat timp de 10 ani, el pierde acum şi zeci de milioane de dolari.
Firma americană de echipament sportiv Nike a anunţat că a rupt contractul cu fostul ciclist Lance Armstrong. Nike şi-a motivat decizia prin faptul că dovezile de dopaj în cazul Armstrong sunt extrem de clare.
„Cu mare tristeţe anunţăm rezilierea contractului, după zece ani în care am fost înşelaţi", se arată într-un comunicat al firmei care îl avea pe Lance drept unul dintre cei mai importanţi ambasadori ai săi.
Armstrong şi Nike încheiaseră, în 2010, un nou contract de sponsorizare pe 5 ani, conform căruia firma urma să vireze anual 7,5 milioane de dolari în conturile fundaţiei ciclistului, dar şi să-i dea acestuia drepturile cuvenite în urma comercializării produselor la care el făcea reclamă. Iar în 2010 el a obţinut din această sponsorizare dar şi din altele, mai mici, suma de 21 de milioane de dolari, care l-a propulsat pe locul 50 în Topul Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi din lume în acel an.
Rezilierea contractului cu Nike e doar începutul sfărşitului pentru Lance. El a pierdut sprijinul majorităţii sponsorilor personali, pierderile fiind estimate în jurul a 30 de milioane de dolari!
Armstrong e al treilea caz de sportiv celebru la care Nike renunţă după un scandal. A mai renunţat în trecut la atleta Marion Jones - prinsă, de asemenea, dopată - şi la cunoscutul jucător de fotbal american Michael Vick, care a fost condamnat la închisoare pentru că a organizat lupte între câini. În schimb, firma americană a menţinut relaţia de sponsorizare cu jucătorul de golf Tiger Woods, acuzat şi dovedit că a avut relaţii cu zeci de prostituate, şi baschetbalistului Kobe Bryant, acuzat în 2003 de viol, dar găsit nevinovat.
Armstrong a fost acuzat de Agenţia Americană Antidoping că a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sanguine, începând din 1996. El a primit interdicţie pe viaţă şi a fost deposedat de toate rezultatele sportive obţinute din 1998 până în prezent, între care se numără şi şapte victorii în Turul Franţei.