Așa arată palmele campionilor de la canotaj!
Canotajul este unul dintre sporturile cele mai dificile, iar pentru obținerea performanțelor este nevoie de mii de ore de antrenament pe apă, în condiții dintre cele mai dificile.
Federația Română de Canotaj a publicat o fotografie sugestivă cu palmele pline de bătături ale componenților ambarcațiunii de 8+1, medaliată cu argint la Campionatele Europene. Alexandru Chioseaua, Florin-Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragos Aicoboae, Constantin Adam, Florin Arteni-Fintinariu, Ciprian Huc și Adrian Munteanu sunt cei 9 sportivi care au contribuit, prin efortul lor, la cea mai de succes participare românească din istoria campionatelor continentale.
La Europenele de la Poznan, delegația României a obținut 6 medalii, dintre care patru de aur (dublu rame feminin și masculine, dublu vâsle feminine și 8+1 feminin), una de argint (8+1 masculin) și una de bronz (dublu vâsle categorie uşoară).