Atenţie, Ilie Năstase, Ruxandra învaţă să se bată!

27 decembrie 2011 15:46   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Preşedintele FR de Tenis, Ruxandra Dragomir, a avut un an greu, în care a încercat să facă ordine în cadrul forului pe care îl conduce. Poate tocmai de aceea, ea a intrat în conflict cu fosta mare glorie a tenisului românesc, Ilie Năstase, cu care s-a războit de câteva ori în declaraţii.

Fără nici o legătură însă cu acest diferend, Ruxandra s-a apucat de kempo, un sport de care s-a îndrăgostit la un moment dat şi campioana olimpică la înot, Camelia Potec.

Ruxandra Dragomir nu vrea să înveţe să se bată, cum ar putea crede unii, ci caută un mod de a rămâne activă şi la şase ani de când s-a retras din activitatea competiţională.

Drept urmare, ea a decis să accepte invitaţia omologului său de la Federaţia de Kempo, maestrul Amatto Zaharia, care s-a oferit să-i predea câteva lecţii din acest sport.

„Primul antrenament mi s-a părut extraordinar. Kempo este un sport cu adevărat inteligent. Mă gândesc să-l propun şi în pregătirea sportivilor de la Federaţia Română de Tenis, ca metodă alternativă de pregătire fizică. Nu ar fi o noutate în sport, pentru că pe plan mondial foarte mulţi campioni practică ca hobby diverse sporturi de combat, în tenis unul dintre acestia fiind chiar Novak Djokovic", a dezvăluit Ruxandra Dragomir.

Şi-a dus colegii la restaurant

Angajaţii Federaţiei au sărbătorit sfârşitul de an la restaurantul cu specific elvetian "La Fondue", din Centrul Vechi.

"Am fost prezentă la deschiderea acestuia şi mi-a plăcut mâncarea specific elveţiană, aşa că le-am propus colegilor mei să petrecem aici", a spus Ruxandra, care l-a avut alături şi pe soţul ei, omul de afaceri Florin Ilie.

Mai multe