Australian Open 2020: Sorana Cîrstea, victorie mare în primul tur

20 ianuarie 2020 7:24   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Australian Open 2020 a început cum nu se poate mai bine pentru români. Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund.

Sorana Cîrstea a învins-o în primul tur de la Australian Open 2020, cu scorul de 6-2, 7-6, pe cehoaica Barbora Strykova, într-un meci care a durat o oră și 44 de minute și în care românca pornea cu șansa a doua. Următoarea adversară a jucătoarei noastre va fi sigur o americancă. Fie o veterană, Venus Williams, fie una dintre cele mai tinere jucătoare din circuitul profesionist, Cori Gauff, care va împlini 16 ani la 13 martie. Sigur este că partida va avea loc miercuri.

Australian Open 2020: Simona Halep, Monica Niculescu și Irina Begu joacă marți

Celelalte trei românce de pe tabloul principal, Simona Halep, Monica Niculescu și Irina Begu, vor juca marți în primul tur. Dintre ele, Monica a venit din calificări, celelalte două fiind direct acceptate pe tablou.

Mai multe