Australianul John Millman l-a sufocat pe Roger Federer
La 29 de ani, australianul John Millman a suportat mai bine căldura și umiditatea de la New York și l-a învins pe elvețianul Roger Federer în ”optimile” US Open
Jucătorul de la antipozi s-a luptat 3 ore și jumătate cu numărul 2 mondial, impunându-se cu 3-6, 7-5, 7-6/7, 7-6/3. Millman îl va înfrunta pe Novak Djokovic în sferturile de finală.Mai bine de un deceniu a așteptat australianul pentru a obține un prim succes în fața unui jucător de Top 10 ATP, el având alte zece tentative ratate. Iar acest triumf s-a produs în fața unui Roger Federer care nu cedase vreun set în primele trei tururi de la ediția 2018 a US Open. Din acest punct de vedere, succesul lui Millman este surprinzător. Dacă ne raportăm, însă, la condițiile meteo (umiditate între 80 și 90%), australianul s-a adaptat mai bine, profitând de problemele cu care s-a confruntat rivalul său. ”A fost cald și foarte umed. A fost una dintre acele seri în care nu mai ai aer. M-am simțit foarte rău pe teren. E pentru prima dată când mi s-a întâmplat asta. Am transpirat mult și mi-am pierdut energia. John a știut să gireze asta. Poate pentru că el vine din cel mai umed loc din lume: Brisbane (surâde). Este dezamăgitor, însă la un moment dat am fost mulțumit că meciul s-a terminat”, a mărturisit Federer.
E fan FC Liverpool
Mândru pentru reușita lui, Millman a recunoscut, totodată, că elvețianul n-a fost în cea mai bună zi a lui. ”Am mult respect pentru Roger. A fost un erou pentru mine. Nu a atins nivelul lui obișnuit acum”, a declarat jucătorul născut în 14 iunie 1989, la Brisbane. John Millman a început să joace tenis la 4 ani, devenind jucător profesionist în 2006. În afara sportului alb, el este atras de fotbalul în varianta europeană, fiind suporter al echipei din Liverpool. În circuitul mondial s-a evidențiat pe suprafețele rapide, însă fără a izbuti mari performanțe. Până acum, n-a câștigat niciun titlu ATP, iar la turneele de Mare Șlem nu trecuse niciodată de turul 3. A devenit mai cunoscut în 2016, când a fost primul jucător de tenis victorios cu 6-0, 6-0 în turneul olimpic. Performanța a izbutit-o în turul 1, contra lituanianului Ricardas Berankis, pentru ca în faza următoare să fie eliminat de japonezul Kei Nishikori.
Șarapova rămâne în urma lui Buzărnescu
Jucătoarea rusă Maria Şarapova (31 de ani) a pierdut (4-6, 3-6), în optimile de finală, meciul cu spaniola Carla Suarez Navarro. Ea se află pe locul 24 în clasamentul mondial la zi, după Serena Williams (21), Navarro (22) și Mihaela Buzărnescu (23). De la revenirea în circuit după suspendarea de 15 luni pentru dopaj, în primăvara anului 2017, Şarapova nu a mai izbutit să treacă de sferturile de finală la turneele de Mare Șlem.