Autocarul naţionalei Algeriei a fost atacat în Egipt - VIDEO
Mai mulţi componenţi ai reprezentativei Algeriei au suferit răni uşoare, după ce autocarul care îi transporta la un hotel din Cairo a fost atacat de indivizi necunoscuţi.
Vezi aici imagini sângeroase cu algerienii
Anunţul a fost făcut public de către ministrul algerian de exterene, Mourad Medelci, aflat în prezent la Cairo, care a precizat că incidentul s-a petrecut în apropierea hotelului unde s-a cazat delegaţia echipei vizitatoare, în vederea meciului cu Egiptul, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2010.
Medelci a condamnat vehement atacul, pe care l-a calificat unul "extrem de grav" şi i-a cerut omologului său egiptean, Ahmed Abou el-Gheit, "să ia toate măsurile necesare" pentru a asigura securitatea fotbaliştilor algerieni pe durata şederii la Cairo. Mai mult, acesta a precizat că reprezentanţi ai FIFA se află deja la hotelul unde este cazată reprezentativa ţării sale, pentru a evalua "pagubele incidentului".
Naţionala Egiptului primeşte, sâmbătă, vizita echipei similare a Algeriei, în ultimul meci din Grupa C a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, zona Africii. Oaspeţii sunt liderii grupei, la trei puncte de viitoarea adversară, iar partida de la Cario va decide echipa calificată la turneul final din Africa de Sud.