Avem echipă, avem valoare!

5 martie 2016 20:30   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Echipa de Cupa Davis a României şi-a îndeplinit obiectivul calificării în turul secund al Grupei I Euro-Africane în minimum de meciuri! Horia Tecău şi Florin Mergea şi-au confirmat statutul de favoriţi şi au adus al treilea punct al echipei noastre în faţa Sloveniei.

Tenisul masculin românesc trăieşte, chiar dacă jucătorii noştri de simplu sunt în jurul locului 200 ATP! Jucătorii noştri au demonstrat încă o dată ce înseamnă forţa echipei într-un sport considerat individual şi au răsturnat toate calculele hârtiei, eliminând după doar două zile mai bine cotata echipă a Sloveniei. După o primă zi în care Marius Copil şi Adrian Ungur au câştigat meciurile de simplu după partide care au ridicat sala din Arad în picioare, sâmbătă a fost rândul vedetelor echipei noastre, Horia Tecău şi Florin Mergea, să intre în acţiune. Cei doi au avut de înfruntat un cuplul inedit, format din specialiştii de simplu ai slovenilor, Blaz Rlola şi Grega Zemlja, dar aceştia nu au rezistat experienţei superioare a jucătorilor noştri. Românii s-au impus cu scorul de 6-4, 7-6, 7-6, după două ore şi 11 minute şi pe teren s-a declanşat fiesta. „Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm, le mulţumim spectatorilor pentru că ne-au susţinut de la început până la sfârşit”, a declarat, la finalul partidei, Florin Mergea.

Pentru Mergea şi Tecău, meciurile din Cupa Davis reprezintă şi o perioadă în plus de antrenament pentru Jocurile Olimpice, competiţia supremă a sportului, care va avea loc în vara anului 2016, la Rio de Janeiro, acolo unde ei ar putea deveni primii medaliaţi olimpici din istoria tenisului românesc. De altfel, tocmai pentru a se putea pregăti aşa cum se cuvine pentru JO, cei doi au vorbit cu partenerii lor tradiţionali şi vor juca trei turnee ATP împreună. Primul va fi cel de la Bucureşti, de luna viitoare, apoi vor fi cele două competiţii programate chiar înaintea Jocurilor Olimpcie, adică turneele de la Washington şi Toronto. Cum meciul cu Spania, de pe propriul teren, din turul doi al Cupei Davis, va fi tot în luna iulie, cei doi jucători români vor avea o lună la dispoziţie pentru a se antrena şi a şi juca împreună înaintea competiţiei braziliene.

Revenind la echipa României, merită încă o dată salutat efortul excepţional depus de Adrian Ungur, care a revenit vineri de la 0-2 la seturi, a salvat şi o minge de meci, şi a câştigat în faţa lui Grega Zemlja un meci istoric pentru întreg tenisul românesc.

Nadal şi spaniolii vor veni în România

Adversara echipei României din turul secund al Grupei 1 a Zonei Euro-Africane a Cupei Davis va fi Spania, una dintre cele mai puternice echipe ale deceniului trecut. De cinci ori câştigători ai “Salatierei de Argint”, în 2000, 2004, 2008, 2009 şi 2011, ibericii vor fi conduşi în meciul programat în România, în intervalul 15-17 iulie, chiar de Rafael Nadal. Fost lider mondial, acesta e obligat să mai susţină un meci în Cupa Davis pentru a putea participa la Jocurile Olimpice, iar confruntarea cu România reprezintă unica ocazie de a face acest lucru. Rafa s-ar afla pentru prima dată în ţara noastră. Conform unor surse din cadrul Federaţiei Române de Tenis, partida dintre România şi Spania ar urma să aibă loc în sală, la Cluj.

Mai multe