Baia Mare câştigă titlul naţional la rugby în ultima secundă a finalei cu Steaua!
Steliştii conduceau cu 16-15 după ce reuşiseră 10 puncte consecutive, cu un om mai puţin pe teren! Dumbravă a fost eliminat la scorul de 15-6 pentru Baia Mare, în minutul 60, şi de atunci cei de la Steaua au luat cu asalt defensiva adversă. Fercu a reuşit eseul după o fază prelungită de atac a roş albaştrilor iar Vlaicu a transformat. La intrarea în ultimele zece minute Steaua a preluat conducerea printr-o lovitură de pedeapsă transformată de acelaşi Vlaicu.
Meciul a fost dramatic în ultimele minute, Vlaicu a ratat o lovitură de pedeapsă de la 40 de metri iar de partea cealaltă, Dimofte l-a imitat de la numai 22 de metri. Antrenorul băimărenilor a avut atunci o mutare de geniu, l-a scos pe Dimofte şi l-a introdus pe Buduşan, cel care avea să aducă victoria în ultima secundă.
Este pentru prima oară când o echipă din provincie câştigă titlul naţional după anul 1997, atunci când Farul Constanţa a cucerit laurii.
„Încă nu realizez ce s-a întâmplat. Îmi felicit jucătorii pentru că dorinţa cu care au luptat astăzi. Am arătat că ne putem bate cu orice echipă din campionat fie că se numeşte Steaua, Dinamo sau Farul. Am fost mai proaspeţi pe final şi aici s-a făcut diferenţa. L-am introdus pe Buduşan pe final tocmai pentru că era mai odihinit şi se putea concentra mai bine în cazul unei lovituri de pedeapsă. Spre fericirea noastră aceasta a venit şi am câştigat”, a declarat Eugen Apjok, antrenorul băimărenilor, imediat după meci, pentru TVR 2.
Este al doilea titlu pentru Baia Mare care a mai câştigat campionatul în anul 1990 şi face parte dintr-un grup de doar trei echipe din provincie care au câştigat titlul, alături de „U” Timişoara şi Farul Constanţa.
Ştiinţa a fost singura echipă în acest sezon care a învins Steaua, prima victorie fiind înregistrată într-un meci disputat la Baia Mare, la fel de dramatic, cu un eseu victorios marcat în ultimul minut.