Băiatul lui Iuliu Mureşan se iubeşte cu o fostă gimnastă

4 februarie 2011 15:27   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Focoasa brunetă Alina Vlad este fostă multiplă campioană naţională de juniori, iar în acest moment antrenează copii în Bucureşti.

Citeşte şi:

Raluca Ogică: «El este Adrian Ropotan, iubitul meu»

Ropotan, combinat cu fata lui Ogică!

Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere. "Ne-am întâlnit în urmă cu doi ani jumătate la cinematograf şi de atunci suntem împreună. Ea locuieşte în Bucureşti. Nu ne vedem foarte des, dar acest lucru nu este o problemă pentru noi", povesteşte emoţionat Tibi.

La aproape 23 de ani, Tibi Negrean este unul dintre componenţii de bază ai echipei de polo, CSM Digi Oradea. Născut la Cluj, format la Steaua, Woddy, aşa cum l-au poreclit prietenii lui a ajuns la polo de la înot, accidental.

"Am ajuns la polo din greşeală. Când aveam nouă ani, antrenorul echipei m-a chemat la un antrenament şi de atunci la polo am rămas şi nu îmi pare rău", a mărturisit el.

Puţinul timp pe care îl are liber înafara antrenamentelor, extrema celor de la Oradea şi a echipei naţionale preferă să îl petreacă în mijlocul familiei. "Vacanţele mi le petrec întotdeauna la Cluj cu ai mei. Îmi place să ma duc la pescuit şi să citesc carţi de acţiune", a spus Tibi.

«Iuliu Mureşan mă susţine ca un adevărat părinte»

Chiar dacă fotbalul pare a fi o tradiţie de familie, Tibi nu este un mare fan al sportului rege.

"Fotbalul nu mă atrage în mod special. Dacă ar fi să aleg între un meci de polo şi unul de fotbal, cu siguranţă m-aş uita la polo. Cu toate astea relaţia mea cu Iuliu Mureşan este una normală între tată şi fiu. Mă susţine în tot ceea ce fac, ca un adevărat părinte", a spus poloistul.

Vezi şi:

POLO: România a ratat calificarea în sferturi la CE

POLO: România, victorie lejeră în Liga Mondială

Mai multe