Baschetbalistele noastre au luat aurul la Jocurile Francofoniei
„Cred că dacă ne chinuiam un pic ne întorceam toate măritate", a glumit Alexandra Cutaş.
„Fanii locali m-au impresionat. Ne-au adorat pur şi simplu, erau tot timpul pe lângă noi şi au realizat chiar o pagină pe Facebook special pentru noi. Acum ne bombardează cu mesaje", a povestit şi Cristina Ciocan, cea mai completă jucătoare la turneul din Liban.
Chiar dacă nu au avut prea mare libertate de mişcare, putând să părăsească campusul dedicat sportivilor doar sub escortă şi în grup organizat, româncele au avut ocazia să viziteze Beirutul.
„Nu cred că am văzut vreodată atâţia soldaţi cu mitraliere şi atâtea tancuri pe străzi", a spus Cristina Ciocan, care nu a rezistat tentaţiei de a se poza cu unul dintre vehiculele militare.
România a câştigat turneul fără nicio înfrângere, obţinând prima medalie de aur pentru baschetul feminin românesc într-o competiţie internaţională de anvergură.