Baschetbalistul Michael Jordan va fi asistentul echipei naţionale a SUA de golf
Michael Jordan a fost invitat la acest turneu de căpitanul naţionalei americane, Fred Couples, iar iniţiativa sa a fost primită foarte bine de ceilalţi componenţi ai grupului.
"L-am întrebat multe lucruri până acum. Despre cum era să câştige, despre încrederea pe care o avea în el, dar şi despre ce făcea când nu îi intrau mingile în coş. Are multă experienţă şi vom discuta mult cu el, pentru a o folosi în favoarea noastră. A câştigat multe trofee, iar 6 ani a fost MVP în NBA. Este foarte pasionat de golf şi cred că poate ajuta grupul nostru", a declarat Hunter Magan.
Din echipa SUA vor face parte, printre alţii, Tiger Woods, Phil Mickelson, Steve Stricker sau Kenny Perry, în timp ce în formaţia internaţională sunt Geoff Ogilvy (Australia), Vijay Singh (Fiji), Camilo Villegas (Columbia) sau Retief Goosen (Africa de Sud).
Presidents Cup este un turneu care se desfăşoară de două ori pe an, iar această ediţie va avea loc pe traseul de golf din Harding Park, din oraşul San Francisco. În acest an, preşedintele de onoare al competiţiei va fi chiar preşedintele SUA, Barack Obama, în timp ce vicepreşedinţi vor fi guvernatorul Arnold Schqarzenegger şi primarul din San Francisco, Gavin Newson.