Bela şi Martha Karolyi se apără, după ce au fost acuzaţi că ştiau de abuzurile doctorului Nassar
Antrenorii de origine română Bela şi Martha Karolyi, implicaţi în scandalul sexual care a cutremurat gimnastica americană, susţin că nu ştiau de abuzurile la care erau supuse fetele de medicul Larry Nassar.
Cei doi au acordat primul interviu de când au fost acuzaţi că au ascuns abuzurile lui Nassar. Martha Karolyi a declarat că nici părinţii care se aflau în aceeaşi cameră cu copiii lor nu erau conştienţi de abuzuri, iar Bela Karolyi a subliniat că întreg scandalul a fost ca o explozie pentru lumea sportului.
"Mai întâi vreau să spun că, fie că sunt faimoşi sau nu, orice copil pe care l-a abuzat Nassar, e o crimă. Am auzit în timpul mărturiilor că unii părinţi care se aflau în cameră în timpul consultaţiilor lui Nassar nu au ştiut de abuzuri. Dacă ei nu au ştiut, eu cum să ştiu?", a spus Martha Karolyi.
Bucăţi din interviu au fost date publicităţii vineri, înainte ca întrega filmare să fie transmisă de postul de televiziune NBC, conform New York Times.
În ianuarie, lorul de gimnastică al SUA a rupt orice legătură cu soţii Karolyi în urma acuzaţiilor că abuzurile au avut loc la ferma lor, unde se antrenau fete. Mai multe gimnaste, prin care şi Simone Biles, au declarat că nu se pot întoarce la fermă pentru antrenamentele cu echipa naţională după cele întâmplate.