Bianca Andreescu continuă seria minunilor: a învins-o și pe Venus Williams la Auckland

4 ianuarie 2019 12:45   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu continuă seria minunilor în tenisul feminin. Ea a eliminat al doilea fost lider mondial WTA în 24 de ore la Auckland. Ultima victimă a fost Venus Williams.

După ce a eliminat-o pe Caroline Wozniacki, jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a învins-o şi pe americanca Venus Williams, cap de serie numărul 6, şi s-a calificat în semifinale la turneul de la Auckland.

Bianca Andreescu, locul 152 mondial, venită din calificări, s-a impus cu scorul de 6-7 (1), 6-1, 6-3, după două ore şi 25 de minute de joc. Prin acest rezultat ea și-a asigurat cel puțin locul 114 în clasamentul mondial începând de luni. În semifinale, Bianca va juca împotriva învingătoarei dintre chinezoaica Su-Wei Hsieh şi spaniola Sara Sorribes Tormo.

În cealaltă semifinală se vor întâlni germana Julia Goerges şi Viktoria Kuzmova, din Slovacia.

În vârstă de 18 ani, Bianca Andreescu s-a născut în Canada, dar a început tenisul în România, la Pitești, acolo unde vine anual pentru a-și vizita bunicii. Iată tot ce trebuie să știți despre Bianca Andreescu.

Mai multe