Bianca Răzor, olimpic cu însoţitor de bord

10 iulie 2012 15:47   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Spre deosebire de ediţia trecută, de la Beijing, când toată delegaţia s-a deplasat în China cu o cursă charter, din cauza distanţei (era necesară o adaptare la fusul orar), cei 104 sportivi care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Londra vor ajunge acolo pe rând, în şase tranşe.

Dacă pentru gimnastele Larisa Iordache (16 ani) şi Diana Bulimar (17), care nu sunt încă majore, responsabilitatea pentru ele o va purta şefa delegaţiei, Elena Frâncu, în ceea ce o priveşte pe atleta Bianca Denisa Răzor situaţia este cu totul alta.

"Eu voi împlini 18 ani în 8 august. Am completat tot felul de formulare legate de călătorie, iar cea care va avea grijă de mine va fi Cristina Bujin, colega mea de lot", mărturiseşte zâmbind cea care a câştigat titlul european la junioare în proba de 400 de metri, anul trecut.

Socotită o mare speranţă a atletismului românesc, comparată cu Gabi Szabo, care îi este şi model, Bianca priveşte participarea la Jocurile Olimpice cu speranţă, fiind extrem de fericită că se poate afla alături de cei mai mari sportivi ai lumii.

În ceea ce o priveşte pe Cristina Bujin (24 de ani), şi săritoarea de triplusalt va fi urmărită la Londra, din tribună, de părinţii ei. Cornelia Bujin a fost invitată să asiste la concursul atletic din cadrul JO în cadrul campaniei P&G "Mulţumesc, mamă!".

Are un câine, Toto, şi iubeşte marea

Încurajată să practice atletismul de mama ei, Angela Răzor, sportiva descoperită şi pregătită de antrenoarea Ana Ille iubeşte marea, petrecând fiecare vacanţă pe litoral, fie în ţară, fie în Bulgaria.

"Anul trecut am fost în Bulgaria. Vara aceasta mi-am amânat plecarea, fiind Jocurile Olimpice. Probabil că voi ajunge după Londra", ne spune Bianca Denisa, care obişnuieşte să-şi ia cu ea cărţile în cantonamente.

Altfel, tânăra campioană originară din Cluj are un câine, "Toto", pe care îl vede destul de rar, fiind mai mereu plecată de acasă.

Mai multe