Briatore luat la ochi de Liga Engleză de Fotbal
Liga engleză vrea să afle toate detaliile legate de decizia Consiliului Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), care a condamnat luni echipa Renault la excludere cu suspendare din Formula 1, în timp ce fostul său manager, Flavio Briatore, a fost exclus pe viaţă din Marele Circ, după ce a ieşit la iveală faptul că italianul că a pus la cale accidentul lui Piquet Jr de la Singapore, pentru a facilita, astfel, victoria coechipierului acestuia, spaniolul Fernando Alonso.
Responsabilii fotbalului englez supun fiecare proprietar de club unui examen de 'moralitate', iar una dintre regulile sale prevede că nimeni nu poate conduce o echipă de fotbal dacă a fost exclus de instanţele conducătoare ale unui alt sport.
'Preşedintele Ligii engleze de fotbal, Lord Mawhinney, i-a scris preşedintelui FIA pentru a-i solicita detaliile referitoare la această decizie. Imediat după ce le va primi, Liga va analiza acest caz', a precizat purtătorul de cuvânt al Ligii.
Flavio Briatore este unul dintre cei trei proprietari ai clubului de liga a 2-a Queens Park Rangers, alături de Bernie Ecclestone, conducătorul Formulei 1, şi indianul Lakshmi Mittal, magnatul oţelului. Italianul deţine, totodată, funcţia de preşedinte al holdingul căruia îi aparţine clubul, precum şi pe cea de director general.
Pe 28 septembrie 2008, Nelson Piquet Jr a lovit un zid de protecţie, în cursul Marelui Premiu de la Singapore, la ordinul lui Briatoare (conform declaraţiilor pilotului), ceea ce a antrenat intervenţia maşinii de securitate, lucru de care a profitat coechipierul său, Fernando Alonso, care i-a depăşit pe majoritatea adversarilor săi, opriţi la standuri pentru realimentare. Spaniolul a câştigat cursa respectivă, însă FIA a recunoscut luni că dublul campion mondial nu are niciun amestec în această poveste.
Briatore a părăsit echipa Renault săptămâna trecută, înaintea reuniunii FIA, însă a respins toate acuzaţiile la adresa sa, pe care le-a calificat drept minciuni.