Bute a sărbătorit Crăciunul în noiembrie
Prieten bun cu primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin, Lucian Bute a acceptat invitaţia edilului şi s-a relaxat la finalul săptămânii în oraşul de pe Valea Prahovei.
Pe un soare arzător, cu peste 20 de grade în termometre, ziua de sâmbătă a început pentru campionul mondial cu o sesiune de autografe şi a continuat cu un meci de fotbal desfăşurat la un turneu amical de "old-boys".
Echipa lui Bute, Alexandros, din care a făcut parte şi primarul Savin, a câştigat finala competiţiei, iar atmosfera a fost una creată special pentru un campion de talia lui Bute.
Formaţia lui Bute a intrat pe teren pe acordurile imnului Ligii Campionilor, iar înaintea finalei s-a cântat imnul României.
"Aceste momente mă capacitează şi mă motivează la maxim, am mari emoţii de fiecare dată când aud imnul României", a precizat Bute, care a evoluat circa zece minute în finală, marcând şi primul gol al partidei.
Chiar dacă a jucat pentru echipa primăriei din Buşteni, Bute şi colegii au ales să îmbrace echipamente în culorile "tricolore", boxerul, care a fost şi căpitan, a purtat tricoul cu numărul unu.
După efortul depus pe terenul de fotbal a venit şi răsplata. În cinstea campionului mondial s-a organizat, în devans, Pomana Porcului.
Totul a fost pregătit ca la carte la complexul "Gura Diham". Organizatorii au adus şi câţiva lăutari, care au încins atmosfera.