Calcule: naţionala de handbal are drum liber spre semifinale la Mondiale

8 decembrie 2017 14:03   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Pentru că şi-a câştigat grupa la Mondiale, naţionala feminină de handbal are un traseu lejer spre fazele avansate ale competiţiei.

Obiectivul echipei noastre de a ajunge cel puţin în sferturile Mondialului din Germania a devenit unul realizabil. Mai mult, prinde contur o prezenţă în semifinale, la fel ca în urmă cu doi ani.

Cu patru victorii din primele patru meciuri, România a zburdat în Grupa A a turneului final, pe care a câştigat-o la pas, cu o etapă înainte de final. „Amicalul” de aseară cu Franţa n-a contat decât pentru statistică, naţionala antrenată de Ambros Martin pregătindu-se acum pentru faza eliminatorie, începând cu optimile programate duminică şi luni. Traseul exact şi posibilele adversare a fost bătut în cuie aseară, după închiderea ediţiei, dar România e sigură că a reuşit să evite campioana mondială Norvegia cel mai probabil până în finală (dacă norvegiencele n-au pierdut ieri cu Suedia). De asemenea, nu vom putea juca repede nici cu incomoda naţională a Rusiei, campioana olimpică de la Rio.

Din postura de câştigătoare a Grupei A, România se va duela în optimi cu ocupanta locului patru din Grupa B, mai exact cu învinsa meciului Ungaria – Cehia, care se va disputa în cursul serii de vineri. În mod normal, calificarea în sferturi n-ar trebui să ne scape, acesta fiind şi obiectivul trasat de Federaţie la plecarea spre Mondiale.

Mai departe, dacă va ajunge în primele opt, România va avea speranţe îndreptăţite la o semifinală pentru că adversarul nu va fi unul imposibil de depăşit. Aşadar, urmează două meciuri abordabile, care pot duce echipa noastră în lupta pentru medalii şi pentru apărarea bronzului cucerit la precedenta ediţie, în 2015.

Mai multe