Camelia Begu a pierdut în primul tur la US Open

1 septembrie 2015 20:53   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul 28 şi locul 28 WTA, a ratat calificarea în turul doi la US Open după ce a fost învinsă în runda inaugurală de Olga Govorţova (Belarus), numărul 69 mondial, scor 6-1, 0-6, 7-6 (7/3).

În setul decisiv, Begu a condus cu scorul de 4-1, fiind apoi egalată de Gorvoţova, care s-a impus în tie-break. Meciul a durat două ore şi zece minute.

Pentru participarea la US Open, Begu, cap de serie pe partea de tablou a Simonei Halep, va primi 10 puncte WTA şi un cec în valoare de 39.500 de dolari.

Până în prezent, dintre românce, numai Simona Halep a obţinut calificarea în manşa a doua a turneului de la Flushing Meadows, Andreea Mitu, Alexandra Dulgheru şi Irina Begu fiind eliminate în primul tur.

Ultima româncă prezentă în primul tur al tabloului feminin de simplu, Monica Niculescu, va evolua, în noaptea de marţi spre miercuri, în ultimul meci de pe terenul 16, cu sportiva rusă Alexandra Panova, numărul 132 mondial, venită din calificări.

Mai multe