Camelia Potec, copilot pentru Mihai Leu la Raliul Aradului!
Campioana olimpică din 2004 a fost în premieră copilot de raliuri. Bună prietenă cu Mihai Leu (organizatorul Raliului Aradului KIA), Potec a fost convinsă în sfârșit de fostul boxer să îi fie navigator pentru câțiva kilometri.
Din cauza emoțiilor foarte mari, fosta mare înotătoare l-a refuzat câțiva ani la rând pe fostul campion de raliuri din 2003. La ediția din acest an a Raliului Aradului KIA, Potec și-a învins însă frica și s-a simtit ulterior chiar ca peștele în apă în cockpitul mașinii de raliu.
"A fost super, îi mulțumesc lui Mihai ca a insistat atâta. În general, cu greu îmi schimb părerea și el m-a pistonat vreo 8-9 ani. A făcut o misiune să mă urce în scaunul din dreapta alături de el. Cred că e singura persoană în care aș fi avut încredere. Am intrat cu multă frică în mașină, dar apoi mi-a plăcut adrenalina. Nu am vorbit mult în timpul cursei ca să nu își piardă concentrarea. Am fost totuși liniștită deoarece Mihai mi-a dat senzațoa că el și mașina sunt un tot unitar", a spus euforică Potec la finalul cursei nebune alături de Mihai Leu.
De partea cealaltă, fostul campion mondial la box s-a arătat încântat că la ediția din acest a Raliului Aradului KIA să alcătuiască un echipaj mixt inedit alături de buna sa amică. "La cum a vorbit despre mine, se pare că încă nu mi-am pierdut talentul la condus (râde). S-ar descurca în rolul de copilot pentru că este o mare campioană și noțiunile de tactică, organizare, disciplină nu îi sunt străine deloc. Mă bucură că și anul acest am avut multe vedete la Arad, e o dovadă că evenimentul este un atractiv", a punctat și Mihai Leu, organizatorul etapei a III-a din CN de Raliuri.
Virgil Stănescu nu a încăput în combinezon
Fostul căpitan al naționalei de baschet și actualmente președinte al vicecampioanei Steaua, Virgil Stănescu a venit la Arad deoarece este un mare pasionat de motorsport. Ar fi dorit să fie copilot. La 2,08 metri, fostul baschetbalist a avut însă ceva probleme în a-și găsi un combinezon pe măsură și s-a mulțumit cu rolul de spectator. Aici, înăltimea l-a avantajat și a putut privi cursa peste miile de spectatorii din centrul Aradului.