Camelia Potec e noul preşedinte al Federaţiei de Nataţie.Vezi ce spune fosta campioană olimpică!

1 noiembrie 2013 15:00   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Sistemul de numire în funcţii de conducere a fostelor glorii continuă în sportul românesc. Astfel, Camelia Potec, 31 de ani, campioană olimpică la înot în 2004, la Atena, a fost aleasă ieri în unanimitate preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie.

"Sunt conştientă că uşor nu va fi, dar sunt foarte ambiţioasă. Când îmi doresc ceva şi îmi pun în cap o idee o duc pînă la bun sfârşit. Iubesc acest sport, nu puteam să mă îndepărtez, să întorc spatele şi să mă îndrept spre un alt domeniu după abandonarea activităţii sportive, având în vedere situaţia nataţiei din România. Sper ca tinereţea să nu fie un impediment. Votul de încredere primit azi mă ambiţionează să nu le înşel aşteptările. Sper să reprezint acest sport tot cu mândrie şi satisfacţii.

Pe termen lung, Jocurile Olimpice ar trebui să fie planurile oricărei federaţii. Din păcate, până la următoarea ediţie mai sunt doar doi ani şi jumătate. Cu părere de rău, dar este părerea mea, nu cred că ne vom întoarce cu medalii de la Rio, dar de la Tokyo sunt ferm convinsă. Asta m-a ambiţionat să aduc un aer nou, ca Tokyo să fie similar cu Sydney", a spus Potec, potrivit Mediafax.

Mai multe