Camelia Potec, fostă campioană olimpică la nataţie: „Părinţii mei n-au vrut să fac înot“
Camelia Potec (32 de ani) a dezvăluit ce pact a încheiat cu părinţii ei pentru a fi lăsată la înot: dacă lua la şcoală o notă mai mică de 9, era retrasă de la antrenamente. Multipla campioană a povestit pentru adevarul.ro şi despre momentul-cumpănă din anul 2003, când a fost la un pas să abandoneze viaţa sportivă şi să rămână cu mâna stângă paralizată
„Weekend Adevărul“ a ”descusut-o” pe fosta campioană olimpică la natație, Camelia Potec. Iată cele mai imteresante dezvăluri ale sportivei.
Primul contact cu înotul - ”Până să ajung să înot într-o piscină, eu luam deja valurile Dunării în piept. Pe la 5-6 ani înotam deja. Unde vedeam o apă, săream în ea. Îmi plăcea enorm să mă bălăcesc. În aceste condiţii, tata s-a simţit obligat să mă înveţe să înot pentru a mă feri de vreun accident. Părinții erau cei care îşi făceau griji. În cele din urmă, văzând cât de mult îmi place să înot, au decis să-mi facă abonament la piscină. Nu de alta, dar venea toamna şi nu mai aveam unde să-mi consum energia. Mă duceam de trei ori pe săptămână „la public“, cum spunem noi, înotătorii, adică împreună cu oamenii care nu făceau sport de performanţă, ci doar înotau de plăcere”.
Cum s-a apucat serios de sport - ”Eram prin clasa a III-a când s-a discutat despre înscrierea la liceul sportiv. Părinţii mei n-au vrut să mă apuc serios de înot. Mai mult, credeau că liceul sportiv nu este unul tocmai bun pentru a învăţa, iar ei îşi doreau să fac o şcoală bună care să-mi ofere cadrul necesar pentru a urma o facultate. Aşa era mentalitatea atunci, că dacă vrei să faci şcoală cu adevărat, nu te duci la un liceu cu profil sportiv. A urmat o perioadă în care mă rugam de ei tot timpul să mă lase să fac înot, că eu asta îmi doream. Eram în stare să le promit orice. În cele din urmă, am făcut un pact cu ei: le-am promis că nu o să am nicio notă sub 9 dacă mă lasă la înot”.
Accidentarea din 2003- ”Simţeam dureri la braţul stâng şi m-am dus să văd ce am. După control, doctorul a spus că ar trebui să mă gândesc să mă las de sport, că am tendoanele rupte la umărul stâng, din cauza uzurii. Practic, braţul meu atârna doar într-un tendon şi nu mai puteam să-l ridic. Mi s-a spus că trebuie să mă operez, dar că nimeni nu-mi poate garanta că voi fi OK din punct de vedere sportiv. Îmi era frică de operaţie şi am zis că nu are rost să risc să-mi tai umărul...era prea complicat. Am început recuperarea. Relaxare totală a muşchilor, trei luni la Băile Felix cu toate procedurile cu apă termală, plus o lună în care am făcut mişcări şi recuperare. Principala mea dorinţă era să nu rămân cu acel handicap... Aveam 23 de ani”.