Campionatul Naţional de Sport Electronic, în direct pe dolcesport.ro

21 mai 2012 10:48   Alte sporturi
Ultima actualizare:

150 de jucători profesioniști își vor disputa premii de peste 5.000 de euro în finala primului sezon al Campionatului Național de Sport Electronic, organizată de Professional Gamers League (PGL) la Constanța, în perioada 26-27 mai. Finala este susținută de Romtelecom și va fi difuzată în direct pe Dolcesport.ro.

În premieră, Campionatul reunește toate cele patru jocuri oficiale pentru care s-au desfăşurat campionate separate în anii anteriori: Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 12. Primul sezon, deschis pe 17 martie, a adunat, timp de 11 săptămâni de calificări, 1.300 de jucători în 1.600 de meciuri. Meciurile au fost difuzate de PGL TV și au însumat 264 de ore de transmisiuni în direct.

„Sportul electronic este tot mai apreciat în România, fapt dovedit de creșterea cu 20% a numărului de jucători înscriși, dar și de valoarea premiilor puse în joc anul acesta, cele mai mari de până acum. Finala primului sezon al Campionatului Naţional de Sport Electronic va aduce premii de peste 5.000 de euro pentru jucătorii finaliști în competițiile de Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 12", a declarat Silviu Stroie, preşedintele Professional Gamers League.

În România, cel mai popular joc multiplayer este Counter-Strike, pentru care s-au înscris 158 de echipe şi 790 de jucători în Campionatul Naţional de Sport Electronic. În finală s-au calificat 16 echipe, între care se numără neXt!, IGG.H, Natural Born Killers, TEAM4NOT.AMD, edge, AllStars, nueVitaZ, wasd.AMD şi iNT.eXtreme.

Competiţia Dota 2 va avea în finală patru echipe, iar în finala StarCraft 2 s-au calificat opt jucători. România este recunoscută pe plan mondial în competiţiile de StarCraft 2, doi dintre jucătorii români fiind recrutaţi de unele dintre cele mai bune echipe internaţionale, Fnatic şi eSahara. Finala FIFA 12 se va desfășura online și cuprinde 16 jucători.

Alături de cei 150 de jucători profesioniști, așteptăm peste 500 de fani care vor veni să își susțină favoriții la meciurile din finală," a adăugat Silviu Stroie.

Cel de-al doilea sezon din Campionatul Național de Sport Electronic se va desfășura în perioada 22 septembrie - 16 decembrie. Alături de Romtelecom, competiţia beneficiază şi de sprijinul companiilor AMD şi Sapphire.

Mai multe