Canada susține că va boicota JO de la Tokyo, Australia se pregătește pentru 2021
Numărul sportivilor și al federațiilor naționale care cer amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo e din ce în ce mai mare în contextul pandemiei cu Covid-19. Canada este, însă, prima ţară care a anunţat că va boicota competiția dacă aceasta nu va fi reprogramată. De asemenea, și sabrerul german Max Hartung a precizat că nu va participa la JO dacă acestea vor avea loc între 24 iulie și 9 august, așa cum s-a stabilit inițial.
Comitetul Olimpic şi Paralimpic Canadian le-a cerut organizatorilor întrecerii polisportive de la Tokyo, precum şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii să amâne cu un an JO din cauza pandemiei de coronavirus, care a ucis aproape 15.000 de oameni în lume şi a îmbolnăvit peste 300.000 de persoane. "Le oferim întreaga susţinere pentru a-i ajuta să treacă prin toată complexitatea pe care reprogramarea jocurilor o presupune. În timp ce recunoaştem complexitatea inerentă în jurul unei amânări, nimic nu este mai important decât sănătatea şi securitatea sportivilor noştri şi a comunităţii mondiale", a specificat forul canadian.Un alt mesaj a transmis Comitetul Olimpic Australian (AOC), care a precizat că sportivii ar trebui să se pregătească pentru amânarea cu un an a jocurilor. "AOC consideră că sportivii noştri trebuie acum să acorde prioritate propriei lor sănătăţi şi a celor din jurul lor şi să poată să se întoarcă la familiile lor, în discuţie cu federaţiile naţionale", a arătat AOC.Mai multe federaţii naţionale, între care forurile de atletism şi nataţie din SUA, de atletism din Spania, au cerut amânarea JO. De asemenea, sabrerul german Max Hartung, cvadruplu campion european, a avertizat că va boicota Jocurile Olimpice de la Tokyo dacă nu vor fi reprogramate. “Inima mea sângerează şi îmi vine să plâng. Dar vreau să dau un exemplu şi să fac singurul lucru bun. Nu voi fi prezent la Jocurile Olimpice la data prevăzută”, a spus cel care este preşedintele Comisiei Sportivilor din Germania.Duminică spre seară, Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că va decide în cel mult patru săptămâni dacă va amâna JO de la Tokyo, în contextul problemelor cauzate de pandemia de coronavirus. Într-o scrisoare către sportivi, preşedintele CIO, Thomas Bach, a precizat că forul analizează diferite “scenarii” pentru Jocurile Olimpice, inclusiv pe cel al amânării competiţiei. „Împreună cu toţi cei implicaţi, am început astăzi discuţii detaliate pentru a completa evaluarea noastră cu privire la evoluţia rapidă a situaţiei sanitare în întreaga lume şi impactul acesteia asupra Jocurilor Olimpice, inclusiv un scenariu de amânare. Muncim din greu şi suntem încrezători că discuţiile vor fi finalizate în următoarele patru săptămâni”, a notat Bach.În aceeași zi, agenţia Reuters a scris că organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo pregătesc cu discreţie scenarii privind amânarea competiţiei din vară, din cauza pandemiei de coronavirius. Între scenariile analizate se numără şi posibilitatea ca JO să se desfăşoare fără spectatori. Sunt luate în calcul şi amânări de un an sau doi ani. Mai mulţi membri ai Comitetului de organizare speră însă că jocurile se vor putea ţine cu o întârziere de o lună, o lună şi jumătate.