Când era cu Brooke, Andre Agassi o ţinea pe Steffi Graf pe frigider

31 octombrie 2009 12:52   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Potrivit campionului american, înaintea căsătoriei sale cu Brooke Shields, actriţa a lipit pe frigider o fotografie cu Steffi Graff (actuala soţie a lui Agassi - n.red), al cărei corp îl considera perfect. 'Este femeia perfectă, cu picioarele perfecte, mi-a spus. Picioare pe care Brooke dorea să le aibă la fel', a adăugat Agassi.

În acelaşi interviu acordat revistei americane People şi preluat de Agerpres, Agassi a recunoscut că a consumat în mod constant amfetamină "mai mult sau mai puţin de un an"."Când te apuci să spui povestea vieţii tale, trebuie să o faci cu sinceritate. Mai ales atunci când titlul cărţii este +Open+", a precizat Agassi, care în aceste zile pare mai preocupat să crească vânzările cărţii decât să îşi apere propria imagine.

La Roland Garros era să îi cadă peruca!

Fostul tenisman a mai făcut şi alte dezvăluiri, recunoscând între altele că a purtat la un moment dat o perucă, pe care a fost la un pas să o piardă în timpul ediţiei din 1990 a turneului de la Roland Garros. Agassi a mai precizat că a fost gelos pe fosta sa soţie, Brooke Shields, atunci când aceasta juca în serialul "Friend" alături de actorul Matt LeBlanc.

Dezvăluirile fostului campion american au fost criticate de aproape toţi marii jucători aflaţi în prezent în activitate, singurul care i-a luat apărarea fiind compatriotul său Andy Roddick. Acesta a spus că Agassi va rămâne mereu idolul său, datorită modului în care l-a tratat şi l-a ajutat la începutul carierei.

Mai multe