Carantină de 14 zile pentru jucătorii străini. Turneul de la Melbourne ar putea fi amânat cu două săptămâni
Programată inițial în ianuarie, ediţia 2021 a Australian Open va fi, cel mai probabil, amânată cu două săptămâni. Estimarea a fost făcută după ce premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a declarat că jucătorii străini care vor participa la acest turneu de grand slam vor fi obligați să stea în carantină 14 zile.
Australian Open este programat în perioada 18-21 ianuarie, însă perioada în care se va desfășura "încă nu a fost stabilită", a afirmat Daniel Andrews pentru Seven News. Premierul a promis că va face "în curând" un anunț cu privire la organizarea turneului. E sigur, însă, că în ciuda presiunilor internaţionale, va fi necesară carantina. "Restul lumii este în flăcări şi va exista o carantină pentru toţi cei care vin în oraşul sau în statul nostru. Nu există altă alternativă. Pe cât de important este turneul, nu ne vom juca cu coronavirusul", a precizat Daniel Andrews.De asemenea, ministrul Sporturilor din statul Victoria, Martin Pakula, a declarat că turneul va fi amânat o săptămână sau două. "Există o serie de date potenţiale pe care le analizăm. Vorbim despre un decalaj de una până la două săptămâni", a declarat ministrul Pakula, pentru agenţia de ştiri australiană (AAP). "Natura exactă a acelei carantine, indiferent dacă este sau nu într-o bulă sau ceva mai comun, face încă parte din aceste discuţii. Cerinţele de carantină vor fi cele convenite cu autorităţile de sănătate publică şi atunci va fi o chestiune pentru ATP şi WTA dacă sunt sau nu acceptabile", a mai spus el.Inițial, oficialii Federației Australiene de Tenis, cea care organizează turneul de la Melbourne, au sperat ca guvernanții să permită sosirea jucătorilor la jumătatea lunii decembrie. Astfel încât aceștia să stea în carantină două săptămâni, iar apoi să participe la turneele pregătitoare. Varianta aceasta n-a fost agreată de Daniel Andrews, care a anunțat că se va permite intrarea jucătorilor străini pe teritoriul statului Victoria abia în ianuarie. Și aceasta fiindcă respectivul stat şi metropola Melbourne, unde are loc Australian Open, se află în centrul celui de-al doilea val de coronavirus, care a obligat autorităţile să aplice măsuri pentru a împiedica răspândirea COVID-19.