Care e rolul lui Ion Ţiriac în echipa Simonei Halep
Implicarea omului de afaceri Ion Ţiriac în managementul brandului Simona Halep – că deja nu mai e doar o jucătoare, e un adevărat brand – nu e un secret pentru nimeni. Virginia Ruzici, managerul „cu acte” al româncei, a ţinut să lămurească rolul fostului tenismen în team-ul Simonei.
“I-am cerut o mână de ajutor în vederea unor contracte şi a unor sfaturi tenisistice. Se ştie, Ion Ţiriac a fost managerul meu şi este omul în care am cea mai mare încredere. El a răspuns pozitiv şi îi mulţumim pentru asta, şi eu, şi Simona“, a spus Ruzici pentru Gazeta Sporturilor.
Fosta campioană de la Roland Garros a dezvăluit că nu e ceva neobişnuit în lumea tenisului ca managerii să colaboreze. ”Nu e ceva neobişnuit ca managerul independent, cum sunt eu, să apeleze la ajutor, uneori, pe anumite aspecte, chiar la firme mari. Eu sunt conştientă că am nevoie de ajutor pentru a mă ocupa de interesele unei jucătoare de vârf, cum este Simona, şi atunci m-am îndreptat spre oamenii pe care îi cunosc, Ion Ţiriac şi mâna sa dreaptă, Gerard Tsobanian”, a mai spus Virginia Ruzici pentru sursa citată.
Ion Ţiriac e implicat activ în activitatea Simonei Halep. Se spune că el s-ar afla în spatele contractelor de sponsorizare semnate de româncă, dar de multe ori se află alături de ea şi la turnee. Aşa s-a întâmplat anul acesta la Indian Wells, unde a fost şi la antrenamentele jucătoarei noastre.
În altă ordine de idei, la vară Simona va juca pentru prima dată pe iarba de la Birmigham, turneu de categorie Premier. Competiţia va avea loc în perioada 15-21 iunie şi va reprezenta singura verificare pe iarbă a româncei înainte de Wimbledon, programat să înceapă pe 29 iunie.
Simona Halep a dat autografe copiilor
Joi seară, Simona Halep a făcut o baie de mulţime într-un mall din capitală. Ea a semnat autografe şi a făcut poze cu fanii – în special copii – într-o acţiune promoţională a unuia dintre sponsorii săi principali. “Sunt foarte mulţi fani şi vreau să le mulţumesc pentru susţinerea lor. Paştele e o sărbătoare deosebită şi sper că prezenţa mea aici a făcut o bucurie şi copilaşilor şi adulţilor. Voi petrece sărbătorile acasă, cu familia”, a declarat Halep. Ea speră ca începutul verii să-i aducă şi primul titlu de Grand Slam, cel de la Roland Garros.