Cătălin Moroşanu i-a cerut revanşa lui Pavel Zhuravlev după meciul din finala K-1!

17 martie 2013 14:42   Alte sporturi
Ultima actualizare:

"Sunt supărat, poate m-am gândit prea mult la premiul de un milion de dolari. Din păcate, am avut şi arcada spartă încă din prima repriză şi asta mi-a cauzat probleme ulterior. Îmi pare rău că nu am reuşit să duc tricolorul în finală, dar vreau să lupt din nou cu Zhuravlev. Îmi doresc să facem revanşa într-una dintre următoarele gale Superkombat şi să demonstrez ce pot", a declarat Moroşanu.

Deşi ieşeanul a pierdut în sferturi, promoţia românească Superkombat se poate lăuda că a avut trei sportivi în semifinalele turneului K-1, pe Pavel Zhuravlev (campionul sezonului 2012), Dzevad Poturak (veteran Superkombat) şi Ismael Londt (finalistul sezoanelor 2011 şi 2012), ultimul ajungând la Zagreb chiar până în ultimul act, unde a pierdut în faţa favoritului local Mirko "Cro Cop" Filipovic.

"Chiar dacă pentru sportivii români nu a fost o seară bună, pentru noi, ca promoţie a fost un succes. Poturak, Londt şi Zhuravlev, care toţi sunt veterani ai circuitului Superkombat, au ajuns în semifinale", a declarat promotorul Eduard Irimia, care a început pregătirile pentru primul Superkombat World Grand Prix al anului 2013, programat pe 6 aprilie.

Cel de-al doilea român care a participat la finala de la Zagreb, Andrei Stoica, a pierdut super-fight-ul contra croatului Agron Preteni în urma unei decizii controversate, deşi se impunea minim o rundă suplimentară după ce a dominat clar două dintre ceie trei reprize. "Sunt dezamăgit, însă mă bucur de faptul că toată lumea a apreciat, iar televiziunea olandeză care a transmis gala a considerat meciul meu ca fiind cel mai spectaculos al galei", a afirmat Stoica.

Rezultate finala K-1:

Meci rezervă:Dzevad Poturak l-a învins la decizie pe Sergey Lascenko (campion Superkombat 2011)

Sferturi de finală:Pavel Zhuravlev (campion Superkombat 2012) l-a învins la decizie pe Cătălin Moroşanu (câştigător Superkombat WGP I Muntenegru)Mirko "Cro Cop" Filipovic (finalist K-1 WGP Final 1999) l-a învins la decizie pe Jarrel MillerBadr Hari (finalist K-1 WGP Final 2009) l-a învins la decizie pe Zabit Samedov (câştigător K-1 WGP Lodz 2009)Ismael Londt (finalist Superkombat 2011 şi 2012) l-a învins prin KO tehnic în runda a treia pe Hesdy Gerges (campion It's Showtime 2010)

Semifinale:Mirko "Cro Cop" l-a învins la decizie pe Pavel ZhuravlevIsmael Londt l-a învins prin KO tehnic în repriza a doua pe Dzevad Poturak*Dzevad Poturak l-a înlocuit pe Badr Hari, care s-a accidentat după primul meci.

Finala:Mirko "Cro Cop" l-a învins la decizie pe Ismael Londt

Mai multe