Cazul inedit al unei scrimere la JO2024: a concurat însărcinată în șapte luni
Jocurile Olimpice de la Paris au adus în centrul atenției cazul ieșit din comun al unei scrimere egiptene. Pe numele său Nada Hafez și în vârstă de 26 de ani, aceasta a participat la competiția din Franța, de la Paris, însărcinată fiind în şapte luni și reuşind chiar să acceadă în optimile de finală la sabie feminin, potrivit Agerpres.
„Ceea ce vi se pare a fi două concurente pe podium au fost, de fapt, trei! Eu, adversara mea şi copilul meu, care încă nu a venit pe această lume!”, a notat Nada Hafez pe contul ei de Instagram, unde s-a descris ca fiind o „olimpică însărcinată în şapte luni”.
Cum a trăit experiența de la JO2024
Scrimera din Egipt a punctat că, în timpul sarcinii, a trebuit să facă faţă „unui număr bun de provocări, atât fizice, cât şi emoţionale” pentru a concura la cel care este considerat cel mai important eveniment sportiv de pe planetă. Sportiva subliniat că, pe lângă faptul că problemele legate de sarcină „sunt grele în sine”, faptul că a trebuit să lupte pentru „a menţine echilibrul dintre viaţă şi sport a fost o misiune epuizantă, dar a meritat”, fiind plină de mândrie” că a reuşit să atingă optimile de finală la Jocurile de la Paris.
„Mă umple de mândrie că am obţinut un loc în optimile de finală. (...) Aceste Jocuri Olimpice în special au fost diferite: de trei ori un olimpică, dar de data aceasta cu un mic olimpic”, a conchis scrimera egipteană, care participase deja la JO de la Rio (2016) şi Tokyo (2021).
Absolventă a Facultăţii de Medicină şi specializată în patologie clinică, Nada Hafez a a avansat în optimile de finală de la JO 2024, după ce a învins-o cu 15-13 pe americanca Elizabeth Tartakovsky, numărul şapte mondial, cu 15-13, dar a fost eliminată din competiţie după ce a pierdut în faţa sud-coreencei Jiyoon Hyung (7-15).
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!