Ce curaj! La 67 de ani, Eddy Merckx va merge de la Bruxelles la Londra pe bicicletă
25 iulie 2012 10:17
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Cel considerat cel mai mare rutier din istorie (cvintuplu câştigător al Turului Franţei, triplu campion mondial) se află în fruntea unui grup de 40 de personalităţi belgiene. Distanţa parcursă e de 340 km de kilometri.
Merckx, în vârstă de 67 de ani, este însoţit de mai mulţi foşti medaliaţi olimpici între care fiul său Axel (medaliat cu bronz la Atena în 2004), judoka Gella Vandecaveye (medaliată la Sydney şi Atena), dar şi de Kris Peeters, ministru-preşedinte al regiunii flamande.
"Va fi o plimbare frumoasă, cu o medie de 28 km/h, întreruptă doar de traversarea cu trenul a Tunelului Canalului Mânecii", a subliniat Merckx, care a explicat că obişnuieşte să meargă cu bicicleta circa "7.000 de kilometri pe an" pentru a se menţine în formă.