Ce familie frumoasă are Nadia Comăneci. Fosta gimnastă arată superb la 58 de ani

5 ianuarie 2020 21:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Vârsta este doar o cifră şi în buletinul Nadiei Comăneci. Fosta campioană, care a împlinit recent 58 de ani, are o siluetă de vis, semn că sportul de performanţă pe care l-a practicat atâţia ani i-a lucrat armonios corpul. La un eveniment recent, la Los Angeles, care precede gala anuală a Globurilor de Aur, Nadia a venit însoţită de soţul şi băiatul lor, arătând tuturor ce familie frumoasă are.

Chiar dacă nu mai este la fel de activă ca în trecut când făcea antrenamente la foc continuu, Nadia Comăneci se laudă cu un trup tras prin inel şi acum la 58 de ani. Fosta mare gimnastă a dezvăluit în trecut că nu poate scoate exerciţiile fizice din programul ei zilnic, acesta fiind de altfel secretul cu care se menţine în formă. 

Românca a întors toate privirile la un eveniment recent, organizat la Los Angeles, la care a participat împreună cu soţul ei Bart Conner şi fiul lor Dylan, în vârstă de 13 ani.

Îmbrăcată casual, cu o salopetă din jeans şi încălţată cu sandale cu toc înalt, Nadia Comăneci s-a făcut imediat remarcată pe covorul roşu, fiind solicitată la o sesiune foto. Alături de ea s-a aflat partenerul ei de viaţă, Bart, şi fiul lor, Dylan, ambii băieţi care îi condimenetează viaţa Nadiei având un zâmbet cuceritor în fotografiile surprinse de fotoreporterii americani.   

Nadia Comăneci şi-a cunoscut soţul, pe Bart Conner, la 15 ani

Nadia Comăneci a ținut dintotdeauna să-și păstreze viaţa personală departe de ochii curioşilor. Despre modul în care ea și soțul ei, la rândul lui gimnast, au ajuns să se cunoască și să decidă ulterior să întemeieze o familie se ştiu prea puţine detalii. Nadia Comăneci şi soţul ei s-au cunoscut chiar în timpul unei competiţii sportive, pe când ea avea doar 15 ani. Lui Bart nu i-a fost deloc uşor să o cucerească pe celebra româncă, cei doi pornind inițial într-o relație de prietenie. "Cu Bart am concurat la o competiţie în 1976.

El a câştigat competiţia la băieţi şi eu la fete. El zicea că am fost greu de prins. Am avut o mare prietenie cu Bart. El e un om foarte simplu şi transparent şi e un tip foarte pozitiv. Eram total diferiţi. Am învăţat de la el cum să fii pozitiv şi să te bucuri de ce ai astăzi",povestea Nadia Comăneci într-un interviu la un post de radio.

Fosta mare campionă la gimnastică a vorbit şi despre fiul ei, Dylan, un adolescent cu un zâmbet de mare cuceritor, de care este foarte mândră. "Să fii mamă e un lucru foarte frumos. Copilul meu e cel mai important lucru pe care l-am putut face până acum. Învâţ continuu", a mai adăugat aceasta. 

Nadia şi Bart au spus „Da” pe 27 aprilie 1996. Cei doi au început o relație abia după ce fosta gimnastă s-a mutat în 1989 în Montreal. S-au logodit în 1994, iar în 1996 cei doi au venit în România, unde s-au căsătorit. Ceremonia a avut loc la Mânăstirea Caşin şi a fost transmisă live. Peste 300 de invitaţi au fost prezenţi la eveniment, iar naşi au fost Adrian şi Dana Năstase. Ulterior, din povestea lor de iubire a rezultat Dylan, care are 13 ani şi practică la fel ca şi părinţii lui mai multe sporturi.

Citeşte şi: 

Nadia Comăneci, idol pentru cele mai mici gimnaste de la GymNadia

Nadia Comăneci, superbă pe covorul roșu de la Premiile Laureus

Mai multe