Ce le face dictatorul Kim Jong-un sportivilor care nu au luat medalii la Olimpiadă
Conducătorul Suprem al Coreei de Nord nu-i iartă pe sportivii care s-au întors fără medalii de la Jocurile Olimpice. Înainte de plecarea la Rio, Kim Jong-un le-a trasat sarcina să câştige cel puţin 5 medalii de aur şi 12 medalii de argint sau bronz, dar ei au luat doar 7, dintre care doar două de aur.
Sportivii care l-au dezamăgit pe dictator vor fi mutaţi în locuinţe sărăcăcioase, vor avea raţiile de mâncare reduse şi, în cel mai rău caz, vor fi trimişi să muncească în mine de cărbuni. În schimb, medaliaţii vor fi răsfăţaţi cu apartamente noi, maşini de lux şi alte privilegii la care poporul doar visează. În 2010, fotbaliştii nord-coreeni au fost pedepsiţi şi ei, după înfrângerea cu 7-0 suferită în faţa echipei Portugaliei, la Campionatul Mondial, fiind trimişi la reeducare, respectiv la muncă în mină de tatăl actualului lider, Kim Jong-il. Fotbaliştii au fost însă reabilitaţi complet în 2011, odată cu venirea la putere a lui Kim Jong-un.