Ce spun Leu și Mihai Nistor despre meciului anului în boxul mondial
Ales în urmă cu doar câteva zile președinte de onoare al Federației Române de Box, Mihai Leu și-a intrat deja în pâine. Primul campion mondial la profesioniști pentru România l-a vizitat la antrenamente pe Mihai Nistor, singurul boxer român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Deși a suferit trei operații în ultimii ani pentru a scăpa de cancerul la colon, Leu (48 ani) este încă într-o formă fizică de invidiat și i-a arătat câteva din schemele sale secrete campionului mondial AIBA la supergrea.
"A fost o oportunitate frumoasă și benefică pentru viitor să ne antrenăm puțin împreună. Sper să mai avem ocazia. Mihai are un magazin foarte bogat de cunoștiințe de box, performanța din spate rămâne indiferent de vârstă și cred că ar mai face față în ring macar 1-2 reprize", l-a lăudat în glumă Mihai Nistor pe colegul său inedit de pregătire.
Leu este convins la rândul lui că Mihai Nistor are toate calitățile pentru a aduce prima medalie olimpică de aur pentru boxul românesc după jumătate de secol (Nicolae Linca - Melbourne 1956). Pentru asta face un însă un apel la o reconciliere a tuturor oamenilor din box, un domeniu măcinat de scandaluri interne în ultimii ani. "Am lipsit o perioadă din lumea boxului românesc și am rămas chiar emoționat când am fost ales președinte de onoare (vineri, la Piatra Neamț) cu unanimitate de voturi. Sper să pot pune umărul la redresarea boxului, ar trebui să ne unim cu toții, să facem o echipă puternică în care să revină și Francisc Vaștag, Adrian Diaconu, Leonard Doroftei și alți boxeri care au adus glorie României. Împreună, am avea un viitor frumos în box", a precizat Mihai Leu.
Fost campion național de raliuri, Mihai Leu va organiza în 2017 și două etape din campionatul național de raliuri: (Raliul Aradului KIA 2-3 iunie) și Raliul Sibiului UNICREDIT Leasing (7-8 octombrie). De partea cealaltă, Mihai Nistor se pregătește acum pentru "Centura de Aur" de la Iași (9-13 mai).
Leu pariază pe Klitschko, Nistor pe Joshua
Cei doi au dialogat și pe marginea meciului anului în boxul mondial: Vladimir Klitschko vs Anthony Joshua (stadionul Wembley, 29 aprilie) un show cu 40 de milioane de euro puși la bătaie. Leu pariază pe experiența ucraineanului de 41 ani, în timp ce Nistor crede că agilitatea și foame de glorie a britanicului de 27 ani va fi decisivă. Mihai Nistor este ultimul boxer care l-a învins pe Anthony Joshua (acesta a devenit ulterior campion olimpic în 2012 și are 18 victorii consecutive prin KO la profesioniști). Se întâmpla în 2011 în sferturile de finală ale Campionatului European de amatori din Turcia. "De la momentul victoriei mele, lucrurile s-au schimbat. Există, din păcate, o diferență mare în modul cum este tratat sportul în Anglia și în România. Joshua a beneficiat de toate condițiile performanței, preparator fizic, nutriționist, o echipă lângă el și era normal să ajungă la acest nivel. Acum pariez pe el în meciul cu Klitschko pentru că este foarte bine pregătit fizic, are viteză în execuții și o mare dorință de afirmare", a precizat Nistor.
Deoarece și-a clădit cariera în Germania, la fel ca marele Vladimir Klitschko, Mihia Leu îl cunoaște foarte bine pe boxerul ucrainean și crede că acesta are încă resursele la 41 ani să obțină centurile IBF, WBA și IBO puse în joc. "Vladimir are multă experiență și, în același timp, vârsta nu contează mult pentru că duce un stil de viață sănătos. Va încerca să ducă un meci de anduranță pe multe reprize deoarece Joshua a boxat meciuri foarte scurte până acum. Pariez pe o victorie la puncte a lui". a punctat Leu (campion mondial WBO în urmă cu 20 ani).