Cehul Ivo Minar va fi suspendat nouă luni pentru dopaj
Minar a fost depistat pozitiv după meciul cu Argentina, câştigat de cehi în sferurile de finală ale Cupei Davis. În vârstă de 25 de ani, Ivo a cosnumat metilhexanaminei, o substanţă aflată pe lista celor interzise. El s-a justificat spunând că a consumat un aliment fără să ştie că acesta conţine respectivul anabolizant.
Pe lângă suspendarea de nouă luni, Minar va pierde şi punctele şi banii obţinuţi la turneele pe care le-a mai disputat anul acesta la Sttutgart (1 punct şi 3.850 de euro), Hamburg (1 punct şi 3.500 de euro) şi Gstaad (1 punct şi 3.850 de euro). Interesant este că la Gstaad, cel care l-a învins în primul tur a fost chiar Victor Hănescu, care s-a impus că scorul de 6-2, 6-2. Acela a fost, de fapt, ultimul meci disputat de Minar în circuitul profesionist.
Suspendarea cehului va expira în martie 2010.