Cel mai frumos cadou!
Văzut din afară ca un om extrem de dur, tehnicianul nostru este ca un tată pentru micuţele gimnaste. Iar acest lucru s-a văzut şi marţi seară, după încheierea concursului pe echipe, acolo unde România şi-a păstrat prezenţa pe podiumul olimpic începută la ediţia din 1976. Iar pentru fete, confirmarea că au făcut o treabă foarte bună în faţa unei săli arhipline a venit la câteva minute după anunţarea rezultatelor finale, atunci când „tatăl" lor, Octavian Bellu, le-a sărutat părinteşte pe fiecare în parte.
„La bronz se vorbeşte mai puţin. Azi nu putea trece peste echipe SUA", s-a mărginit să afirme Bellu, care a cucerit cea de-a 24-a medalie olimpică (9 de aur, 5 de argint şi 10 de bronz).
La rândul său, Nadia Comăneci a declarat că este extrem de bucuroasă pentru medalia de bronz obţinută de echipa feminină de gimnastică a României la JO, apreciind că aceasta e "foarte strălucitoare".
„Motorul echipei a fost Cătălina Ponor, am ţinut corespondenţă cu ea prin mesaje, am încercat să le ridic moralul, ştiam că dacă îşi fac exerciţiile cât mai bine, pot obţine locul 3. Medalia de bronz e foarte strălucitoare şi mă bucur foarte mult pentru fete", a declarat Nadia Comăneci.
Azi, de la 18.30, are loc finala la individual compus, cu Sandra Izbaşa şi Larisa Iordache printre cele 24 de concurente.