Cele mai valoroase voleibaliste din Europa au plantat stejari în Parcul Tineretului
Cu o zi înaintea debutului turneului final al Ligii Campionilor la volei, reprezentantele celor mai valoroase patru echipe ale Europei au participat la o acțiune comună vis-a-vis de Sala Polivalentă din Parcul Tineretului. Printre sportivele care au plantat stejari acolo s-au numărat și Ramona Rus și Andreea Tamaș, componente ale reprezentantei României în Final Four, Volei Alba Blaj.
Alături de componenți ai echipei de volei de la Clubul Copiilor Sector 3 București și de ”Cercetașii României”, șase dintre voleibalistele care se vor lupta, în weekend, pentru cel mai important trofeu continental la nivelul echipelor de club au acceptat să participe la această acțiune. Fără să fie deranjate de soare sau de temperatura ridicată din Capitală, primele care au pus mâna pe lopată și stropitoare au fost Seda Aslanyurek și Dobriana Rabadzieva, componente ale echipei Galatasaray Istanbul, adversara de mâine, din semifinale, a lui Volei Alba Blaj. Le-au urmat rivalele de la VakifBank și fetele noastre, în timp ce jucătoarele de la Imoco Conegliano au absentat motivat. Și Ramona Rus (21 de ani), și Andreea Tamaș (19 ani) s-au arătat marcate de importanța momentului. Ele au recunoscut că nu-și imaginau în urmă cu un an că vor participa la turneul final al Ligii Campionilor. Și au mărturisit că echipa din Blaj va lupta pentru a-și depăși statutul.
Final Four-ul ediției 2017/2018 a Ligii Campionilor la volei, în competiția feminină, se desfășoară la Sala Polivalentă din București, în acest weekend, după următorul program:Sâmbătă, 5 maiSemifinaleOra 16.00: Imoco Volley Conegliano (Italia) – VakifBank Istanbul (Turcia)Ora 19.00: CSM Volei Alba Blaj – Galatasaray SK Istanbul (Turcia)Duminică, 6 maiMeci pentru locurile 3-4Ora 16.00: Învinsele din semifinaleFinala (locurile 1-2)Ora 19.00: Învingătoarele din semifinale