Chinezii: "Pisicile din Carpaţi vor medalie la CM"
"Mare parte din echipele participante sunt în schimbare, iar România vrea să profite de asta şi să ia medalie în China. Echipa din sud-estul Europei este aproape neschimbată şi e considerată de specialişti una dintre favorite la titlul mondial. Vedeta echipei, portarul Luminiţa Dinu, s-a retras, dar pisicile din Carpaţi au evoluat ca o echipă", scrie revista oficială a Campionatului Mondial din China.
În prezentarea României apar şi câteva erori, cum ar fi că Luminiţa Dinu "şi-a încheiat cariera lungă şi de succes după Jocurile Olimpice de la Beijing". O altă greşeală o constituie faptul că despre Gheorghe Tadici se spune că "a condus echipa la locul 5 obţinut la CE 2008 din Macedonia", deşi Voina se afla pe banca tehnică.
La capitolul plusuri este menţionată Carmen Amariei, "una din cele mai bune jucătoare în defensivă la nivel mondial, care acum joacă la Copenhaga, dar care este şi o excepţie, naţionala României având în componenţă foarte multe jucătoare de la Oltchim Râmnicu Vâlcea".
Organizatorii au pus în textul de prezentare şi o declaraţie a selecţionerului Radu Voina, care spune că echipa României este aproape aceeaşi ca la precedentele turnee finale, dar asta nu înseamnă că tricolorele sunt favorite la titlul mondial.
Revista oficială a CM din China îşi încheie prezentarea tricolorelor cu menţionarea unor jucătoare-vedetă din selecţionata tricoloră: "România dispune şi de una dintre cele mai talentate jucătoare ale lumii, Cristina Neagu, dar şi de extrema Alice Ardean Elisei şi pivotul Ionela Stanca. Totuşi, extrema de clasă mondială, Neli Ardean Elisei, va lipsi din cauza unei accidentări la genunchi".
România face parte din Grupa C la Campionatul Mondial din China şi are următorul program: ROMÂNIA-Chile, 5 decembrie, ora 11:15; ROMÂNIA-Japonia, 6 decembrie, ora 15:15; ROMÂNIA-Ungaria, 7 decembrie, ora 15:15; ROMÂNIA-Tunisia, 9 decembrie, ora 15:15; ROMÂNIA-Norvegia, 10 decembrie, 13:15.
La precedenta ediţie a Campionatului Mondial, care a avut loc în Franţa, în 2007, selecţionata tricoloră a ocupat locul 4.