Cifrele "meciului secolului"
După negocieri ce datează de mai bine de cinci ani, Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao se vor lupta în cele din urmă la data de 2 mai. Meciul a stârnit o asemenea vâlvă, încât cei care vor dori să asiste în direct la confruntare vor trebui să scoată din buzunar, în medie, 30.000 de dolari.
Mayweather - Pacquiao este una dintre cele mai mari rivalităţi din lumea sportului. În vară, în sfârşit, se va vedea cine e cel mai bun, primul având centurile WBC şi WBA, iar rivalul pe cea WBO. Americanul de 37 de ani e neînvins în 47 de meciuri, în timp ce filipinezul are 57 de victorii şi cinci înfrângeri. Tocmai aceste cifre au dus la negocieri dure în privinţa stabilirii bursei şi contractul semnat are zeci de clauze. Cert e că evenimentul va costa 400 de milioane de dolari şi sigur va genera un profit uriaş.
Mayweather va primi 120 de milioane de dolari, în timp ce Pacquiao se va mulţumi cu 80. Apoi, fanii vor plăti pentru un loc în sală în jur de 30.000 de dolari, ofertă ce include cazarea la MGM Grand Las Vegas, acolo unde se va desfăşura meciul, dar suma nu va asigura cea mai bună vedere asupra ringului. Oricum, în 15 minute toate camerele stabilimentului au fost rezervate. Persoanele care nu au bani să urmărească din tribune şi vor asista în faţa televizoarelor vor da o sută de dolari pentru codul de acces, ceea ce reprezintă un alt record financiar. “O să-i închid gura!”, a spus Pacquiao, referindu-se la faptul că rivalul e extrem de lăudăros. “E numărul 48!”, a venit replica americanului.