CIO şi-a pierdut 4 membri pe 31 decembrie
Este vorba de chinezul Zhenliang He, care a intrat în CIO în 1981, de germanul Walter Troeger, portughezul Fernando Lima Bello, ambii aleşi membri ai CIO în 1989, şi de ungurul Tamas Ajan, membru din 2000. Astfel, numărul de membri ai Comitetului internaţional olimpic a ajuns la 108.
Zhenliang He a împlinit 80 de ani, fiind între cei 4 cel care a îndeplinit cele mai înalte responsabilităţi în CIO. Astfel, a fost timp de 3 mandate membru al Comisiei executive, fiind şi vicepreşedinte între 1989 şi 1993. De asemenea, a fost preşedinte al Comitetului olimpic chinez între 1989 şi 1994, viceministru chinez în mai multe domenii, inclusiv în sport, remarcându-se drept artizanul revenirii Chinei la Jocurile Olimpice, cu prilejul JO din 1984, de la Los Angeles.
Germanul Walter Troeger a fost membru al comitetului de organizare a JO de la Munchen, din 1972 şi primar al Satului olimpic. Între 1992 şi 2002, a prezidat Comitetul olimpic german, iar portughezul Lima Bello, 78 de ani, a fost participant olimpic, la iahting, la Ciudad de Mexico-68 şi Munchen-72, conducând ca preşedinte Comitetul olimpic portughez între 1981 şi 1989.
În fine, Tamas Ajan, 70 de ani, a intrat în CIO în 2000, ca membru din funcţia de preşedinte al Federaţiei internaţionale de haltere, după ce 25 de ani a fost secretar general al aceleiaşi federaţii.
Numărul total de membri ai CIO este de 115, iar cu prilejul JO de iarnă de la Vancouver (12-28 februarie 2010) vor fi admişi 6 noi membri: prinţul Faisal bin Al-Hussein, al Iordaniei, spaniola Marisol Casado, neo-zeelandezul Barry John Maister, etiopiana Dagmawit Girmay Berhane, irlandezul Patrick McQuaid şi chinezoaica Yang Yang, precizează Agerpres.