Ciucanii, campioni pe velodromul Dinamo!

6 octombrie 2016 9:10   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Bătrânul velodrom Dinamo din capitală a fost zilele trecute gazda Campionatelor Naționale pe Pistă. Evenimentul a fost organizat de clubul Dinamo BikeXpert cu sprijinul Federației Române de Ciclism.

Tușnad Cycling Team s-a aliniat la start cu patru sportivi: Emil Dima, Vlad Dobre, Norbert Szabo și Szabolcs Sebestyen.  În "proba regină" a competiției (viteză olimpică pe echipe), gruparea ciucană s-a impus în fața cluburilor istorice din capitală CSA Steaua și CS Dinamo 2. La urmărire pe echipe, Tușnad Cycling a terminat cursa în 5 minute, 3 secunde și 39 sutimi, devansând în finală pe Dinamo BikeXpert cu aproape 10 secunde. "Nu au fost curse ușoare deoarece noi suntem mai obișnuiți cu probele lungi de fond, dar formăm totuși o echipă sudată și asta și-a spus cuvântul", a spus la final Vlad Dobre. 

La sprint 200 metri s-a impus Ionuț Andrei (CS Petrolul), urmat de Norbert Szabo de la Tușnad Cycling Team (TCT). La proba maraton de 4 km urmărire individuală, podiumul a fost: Emil Dima (TCT), Valentin Pleșea (HC Cycling) și Szabolcs Sebestyen (TCT).Cei trei au schimbat doar ordinea pe podium la proba de adițiune puncte 60 tururi de pistă (Pleșea 1, Dima 2, Sebestyen 3)."E total diferit decât la fond, dar îmi place mult. A fost o atmosferă frumoasă pe velodrom, cu oameni din lumea ciclismului alături. Mă bucur pentru titlurile naționale cu echipa și în 2017 sper să le obțin și la invidiual", a completat Szabolcs Sebestyen. ”În calitate de președinte al Federației Române de Ciclism aș dori să felicit clubul Dinamo BikeXpert Racing Team pentru organizarea Campionatului Național pe Pistă și să le transmit totodată mulțumiri cluburilor care au înțeles că doar împreună putem dezvolta această ramură a ciclismului în România. Deși velodromul Dinamo nu se prezintă tocmai în condiții optime, este important să le dăm șansa sportivilor să se întreacă în competiții oficiale. România are însă nevoie de un velodrom modern cât mai rapid. Sper ca lobby-ul nostru pe lângă autorități să se materializeze în anii urmatori și Ministerul Tineretului și Sportului împreună cu oficialitățile unei primării să înțeleagă beneficiile majore pe care le pot oferi unei comunității o astfel de investiție”, a precizat Eduard Novak, președinte FR Ciclism.

Mai multe