Claudiu David a mers cu 330 km/h în SUA
Piloţii români scot tot mai mult capul în lumea sporturilor cu motor. Iar dacă Mihai Marinescu şi Doru Sechelariu au participat la competiţii automobilistice pe circuit, în ultimii ani, Mani Gyenes a reuşit în ianuarie trecut să se claseze pe locul 18 în raliul-raid Dakar, la moto.
Cunoscut ca un valoros pilot de raliuri, Claudiu David (32 de ani) a cochetat în anii trecuţi cu Campionatul Mondial, participând alături de copilotul Mihaela Beldie la etapele din Argentina, Japonia şi Marea Britanie.
Recent, pilotul din Sinaia a ajuns în "Lumea Nouă", absolvind cursul NASCAR. "Viaţa mea sunt raliurile. Am fost mai puţin pasionat de cursele care se organizează în America. În SUA am ajuns anul trecut, când am câştigat un raliu pe gheaţă şi pe zăpadă, la New York. Am cunoscut atunci mai mulţi oameni implicaţi în competiţiile automobilistice de acolo. Mi-au spus că raliurile organizate acolo oferă cam tot atât cât acelea din România şi am fost sfătuit să mă îndrept către NASCAR, care este cea mai populară competiţie din SUA", ne-a mărturisit Claudiu David.
Cu toate că a participat la cursa organizată la Bucureşti, în 2008, pe circuitul stradal din jurul Parlamentului, pilotul român a fost nevoit să o ia practic de la zero, acest gen de întreceri automobilistice fiind mult diferite de raliuri.
"Nu pot spune că mi-a fost teamă atunci când m-am urcat pentru prima dată în maşina de NASCAR. Am avut însă o reţinere. La Darlington am făcut cam o sută de tururi de circuit. Mai întâi cu instructorul în dreapta mea sau în spate. Comunicam prin radio. Important este ca în timp ce rulezi să păstrezi o viteză de cel puţin 200 kilometri pe oră. Altfel nu poţi să te înscrii pe trasa ideală în viraje. De asemenea, la orice eroare de pilotaj te poţi strivi cu maşina de parapet".
David va concura anul acesta în NASCAR. Nu ştie încă dacă va merge la o cursă sau la mai multe. "Deocamdată, trebuie să rezolv problema actelor. Voi câştiga bani acolo şi, din acest motiv, trebuie să respect anumite reguli. Obiectivul meu imediat e să câştig categoria la care voi concura, iar apoi să revin în Campionatul Mondial de raliuri. Acolo mă simt cel mai bine şi mi-aş dori să pot participa la un sezon întreg. Totul depinde însă de bani", ne-a mărturisit pilotul.
Acronim pentru National Association for Stock Car Auto Racing, NASCAR este cea mai populară competiţie automobilistică organizată în SUA. Originile sale sunt legate de contrabanda cu alcool din timpul prohibiţiei anilor ‘30.
Pentru a scăpa de poliţie, traficanţii au început să-şi modifice automobilele, încercând să le facă din ce în ce mai rapide şi mai performante. Apoi, aceştia s-au gândit să organizeze şi competiţii între ei... Aşa au apărut întrecerile de stock-car, mai pe româneşte "maşini de serie" sau " maşini de producţie".
Claudiu David a făcut cursul de pilot pentru NASCAR la Darlington Raceway. Circuitul de acolo are o formă ovală, caracteristică competiţiilor auto din SUA, lungimea acestuia variind între una şi două mile. El este situat în sudul oraşului aflat în Carolina de Sud
Claudiu David
* Este născut în 7 decembrie 1978. Locuieşte la Sinaia* Necăsătorit, este de profesie pilot de teste* A absolvit Facultatea de Psihologie-sociologie din cadrul Universităţii Hyperion Bucureşti* Înălţime: 1,72 m. * Greutate: 65 kg
* A debutat în Campionatul Naţional de Raliuri (CNR) în urmă cu unsprezece ani. A obţinut victorii în raliurile Pietricica şi Ţara Bârsei, în 2006
* A devenit campion naţional la clasa N2 în 2004 şi 2005* A participat şi la câteva etape din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) - Argentina, Japonia, Marea Britanie -, alături de copilotul Mihaela Beldie
* A obţinut victoria şi la etapa FIA-GT de la Bucureşti* îi place să asculte muzică, preferinţele sale fiind Pasărea Colibri, Roxette, Ducu Bertzi, Compact, Queen