Clipe dramatice la sol! Gimnasta Samantha Cerio şi-a rupt ambele picioare şi a spus «adio» carierei

8 aprilie 2019 18:27   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cariera gimnastei Samantha Cerio, în vârstă de 21 de ani, s-a încheiat subit în urma unei accidentări demnă de filmele de groază. Executa o diagonală la sol, iar o clipă de neatenţie a fost suficientă pentru a ateriza greşit şi a-şi disloca ambii genunchi şi a se prăbuşi în agonie.

Moment șocant în timpul unui concurs de gimnastică desfășurat în Statele Unite ale Americii. Tânăra Samantha Cerio, de la Universitatea Auburn, și-a rupt ambele picioare în timpul unui exercițiu la sol, iar cariera sa s-a sfârşit brusc. Incidentul s-a produs într-o sală de sport şi a avut loc în momentul în care sportiva se pregătea să aterizeze. Paramedicii au sosit într-o clipită lângă concurenta care plângea din cauza durerii pe care o resimţea şi au scos-o cu targa din sală. Potrivit primelor informaţii, medicii nu au oferit un diagnostic concret momentan, însă se pare că şi-a fracturat picioarele şi şi-a dislocat ambii genunchi.

La scurt timp după nefericitul incident, sportiva a realizat gravitatea accidentării sale şi făcut un anunţ dureros pentru ea, dar şi pentru cei care i-au apreciat munca depusă de-a lungul timpului: acela potrivit căruia retragerea din gimanstică este una invitabilă în condiţiile date.

"A fost ultima seară ca gimnastă. După 18 ani, ridic mâinile şi las pudra de talc în spate. Nu pot să fiu mai mândră decât sunt pentru persoana pe care gimnastica m-a ajutat să devin.

Gimnastica m-a învăţat ce înseamnă munca grea, umilinţa, integritatea şi dăruirea. Mi-a oferit provocări la care nu m-aş fi gândit niciodată. Poate că nu s-a terminat aşa cum mi-aş fi imaginat, dar nu se întâmplă mereu lucrurile cum ţi-ai imaginat", a scris Samantha Cerio, pe pagina personală de Instagram.

Mai multe