Clujul va găzdui un turneu de categoria WTA 250 în august
Orașul Cluj va găzdui, între 1-8 august, la Winners Sports Club, un turneu de tenis dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari. Tot atunci, la San Jose va debuta circuitul american cu Mubadala Silicon Valley Clasic.
Organizatorii au anunţat că turneul de la Cluj se va desfășura pe zgură, cu probe de simplu şi dublu. ”Tennis lovers, avem super veşti! Winners Open intră în circuitul WTA! Primul turneu WTA din istoria oraşului Cluj-Napoca şi singurul la ora actuală din Romania va avea loc între 1 și 8 august 2021, la Winners Sports Club”, au precizat organizatorii, care au adăugat că la întrecere vor fi prezente peste 60 de jucătoare din circuitul WTA.După cum se știe, Bucharest Open nu se va mai disputa, deținătorul licenței neajungând la un acord cu Federația Română de Tenis. Anulat în 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, acesta a revenit la Budapesta.