CM gimnastică: Maria Ceplinschi a ocupat locul 16 la individual compus, Marian Drăgulescu n-a prins finala la sărituri
Maria Ceplinschi (16 ani) a ocupat, astăzi (joi, 21 octombrie), locul 16 în finala concursului de la individual compus din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică de la Kitakyushu (Japonia). Prezentă printre cele 24 de sportive, constănțeanca a adunat 50,098 de puncte. Aflat la ultima competiție majoră din prestigioasa lui carieră, Marian Drăgulescu (40 de ani) n-a prins finala la sărituri.
Unică reprezentantă a României în concursul feminin din cadrul Campionatului Mondial de gimnastică care se desfășoară săptămâna aceasta, la Kitakyushu (Japonia), Maria Ceplinschi a obţinut următoarele punctaje la cele patru aparate: 13,633 la sărituri, 12,566 la paralele, 11,633 la bârnă şi 13,066 la sol. La acest ultim aparat ea a primit a cincea notă din concurs.Ceplinschi s-a calificat în finală de pe locul 20. Ea va mai concura în finala de la sol. Până la Maria Ceplinschi, Larisa Iordache era ultima gimnastă din România calificată în finalele pe aparate la un Campionat Mondial (Nanning - 2014, medaliată cu argint la sol, plus locul 5 la bârnă).Maria Ceplinschi face parte din proiectul "Ţară, ţară vrem campioane", coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Belu şi finanţat de OMV Petrom. Însoțită de antrenorul Lucian sandu, Maria Ceplinschi este singura reprezentantă a României la această competiție, în întrecerea feminină, după ce Larisa Iordache, Ioana Stănciulescu şi Silviana Sfiringu nu au putut face deplasarea din motive medicale.Medalia de aur i-a revenit sportivei ruse Angelina Melnikova, cu 56,632 de puncte. Ea a fost urmată de americancele Leanne Wong, cu 56,340 de puncte, şi Kayla di Cello, cu 54,566 de puncte. Melnikova este prima gimnastă din afara SUA care câştigă titlul la individual compus din 2010 încoace (atunci locul 1 a fost ocupat de compatrioata ei Alia Mustafina).
Marian Drăgulescu a ratat finala pentru trei zecimi
Participant la a 14-a ediţie de Campionat Mondial din carieră, gimnastul Marian Drăgulescu (40 de ani) a ratat pentru nici trei zecimi calificarea în finala la sărituri, la CM din Japonia. Stelistul a fost notat cu 14,566 şi 14,033, iar cu o medie de 14,299 s-a clasat pe locul 15, ratând finala de opt. Născut în 18 decembrie 1980, în București, Marian Drăgulescu a cucerit 10 medalii la Campionatele Mondiale: Gand 2001 – aur la sărituri și la sol, Debrecen 2002 – aur la sol, Anaheim 2003 – argint la sărituri, Melbourne 2005 – aur la sărituri, Aarhus 2006 – aur la sol și la sărituri, Londra 2009 – aur la sol și la sărituri, Glasgow 2015 – argint la sărituri. Poreclit „Marocanul”, el ocupă locul 3 într-un clasament all-time după medaliile câștigate la CM pe aparate (nu are niciuna cu echipa), fiind devansat de Vitali Scherbo (22) și Kohei Uchimura (16).Drăgulescu a mai cucerit 10 titluri europene, adică mai mult de jumătate dintre cele obținute de România în întreaga istorie (19)! O performanță ce plasează țara noastră pe locul 2 al clasamentului all-time la CE, în competiția masculină, după Rusia / URSS (111) și și înainte de RF Germania (15).