Cocoş sexy de bronz

9 noiembrie 2011 16:05   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Roxana Cocoş a făcut furori la Campionatele Mondiale de haltere care se desfăşoară în aceste zile la Disneyland. Nu doar prin rezultat - a cucerit medalia de bronz la stilul aruncat la categoria 63 de kilograme - ci şi prin frumuseţe, românca obţinând titlul neoficial de Miss Campioantele Mondiale.

Fostă multiplă campioană europeană de junioare, Cocoş a obţinut prima medalie mondială la seniori şi reprezintă una dintre cele mai mari speranţe olimpice româneşti la Londra 2012.

Ar fi a doua ei participare olimpică, după cea de la Beijing, unde a terminat pe locul opt. Atunci era doar o puştoaică de 19 ani şi a ţinut să marcheze evenimentul aplicându-şi un diamant pe un dinte!

Roxana a ridicat 136 de kilograme

Roxana ridică tone la antrenamente, dar este o prezenţă extrem de agreabilă în afara sălii.

„Când nu sunt la concurs sau în sala de forţă mă îmbrac în ţinute elegante. În plus, sunt o maniacă atunci când vine vorba de shopping. Aş sta toată ziua prin magazine dacă aş avea timp", se autocaracterizează Roxana Cocoş, care a ridicat în concursul de la Mondiale 136 de kilograme!

În urmă cu doi ani, Roxana a pozat, pentru plăcerea proprie, într-un studio profesionist şi şi-a demonstrat că ar putea urma oricând o carieră în domeniul fotomodelelor.

„A fost o experienţă interesantă şi cred că orice femeie îşi doreşte să facă acest lucru măcar odată în viaţă!", a mai explicat ea. Roxana nu ar refuza un pictorial sexy pentru o revistă, dar refuză din start orice propunere pentru fotografii nud.

Palmares

CM seniori: 1 medalie de bronzCE de seniori: 1 medalie de argint, 3 medalii de bronzCM de juniori: 2 medalii de argint, 1 medalie de bronzargint la aruncat şi la total, bronz la smuls (2008)CE de juniori: 4 medalii de aur, 2 medalii de argint, 3 medalii de bronz.CE tineret: 1 medalie de aur, 2 medalii de argint

Mai multe