”Condamnate” să câștige

10 mai 2018 18:01   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Handbalistele de la SCM Craiova pot cuceri, mâine seară, primul trofeu internațional în sporturile de echipă din istoria orașului

Învinse (22-26) în Norvegia, acum o săptămână, în prima manșă a finalei Cupei EHF cu Vipers Kristiansand, după o dispută crâncenă și un arbitraj potrivnic, elevele lui George Burcea își doresc nu numai revanșa, ci și un succes la mai mult de patru goluri. Unul care să le permită Valentinei Ardean Elisei și colegelor sale să păstreze trofeul în Bănie. ”Nu ne mulțumim cu prezența în finală. Ne dorim să câștigăm finala. Și Cupa EHF. Și putem să o facem. Am bătut echipe mai bune precum CSM București sau HC Lada”, a declarat antrenorul principal al formației din Oltenia. Iar golghetera Cristina Florianu a întărit ideea spunând că ”patru goluri nu înseamnă nimic în handbal”. Cum mâine seară se poate produce cel dintâi succes al Craiovei într-o competiție continentală intercluburi, fanii au luat cu asalt casele de bilete, care s-au epuizat încă de marți. Și promit să-și susțină cu patimă favoritele. Pe lângă cei 4.000 de suporteri care se vor afla în sală, mulți dintre doritori au rămas cu buzele umflate. Sau au fost nevoiți să-și procure un tichet de acces de pe piața neagră, la un preț de opt-zece ori mai mare decât cel oficial!Meciul SCM Craiova – Vipers Kristiansand va începe la ora 19.30, fiind transmis de Digi Sport 1 și Telekom Sport 1. 

Mai multe