Constănţenii au primit trofeul şi medaliile de campioni
6 mai 2010 18:26
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Jucătorii echipei de handbal masculin HCM Constanţa au primit, joi, la finalul meciului câştigat cu Dinamo, trofeul şi medaliile cuvenite pentru titlul de campioni.
Partida s-a disputat în devansul ultimei etape a Ligii Naţionale şi a fost dominată de gazde, care s-au impus cu scorul de 41-28 (19-15).Cel mai bun jucător al constănţenilor a fost Sadoveac, cu 6 reuşite, în timp ce de la Dinamo s-a remarcat Voica, cu 7 goluri. Acesta a şi prmit trofeul cuvenit golgeterului Ligii Naţionale. Premierile au fost făcute de preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu. HCM a cucerit al cincilea titlu din istorie, după cele din 2004, 2006, 2007 şi 2009. Pe locurile următoare s-au clasat UCM Reşiţa şi Ştiinţa Bacău.