Contador se gândeşte să se retragă din ciclism, indiferent de decizia UCI!

12 octombrie 2010 18:34   Alte sporturi
Ultima actualizare:

"«Sunt atât de dezamăgit de tot ceea ce se întâmplă, încât mă gândesc să părăsesc ciclismul, indiferent de decizia UCI», acestea sunt cuvintele dure pe care i le-a transmis Contador preşedintelui Federaţiei Spaniole de Ciclism, Carlos Castano", se arată în ediţia de marţi a publicaţiei El Mundo.

Cotidianul Marca menţionează că nu este pentru prima dată când Contador se gândeşte să renunţe la ciclism, rutierul anunţându-şi mama că vrea să se retragă în noaptea de după conferinţa de presă ce avut loc, pe 30 septembrie, imediat după anunţul privind depistarea sa pozitivă.

Alberto Contador a fost suspendat provizoriu de Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI), după ce rezultatul unui test antidoping la care sportivul a fost supus în timpul Turului Franţei din acest an a fost anormal.

UCI a confirmat prezenţa unor urme "extrem de scăzute" de clenbuterol, o substanţă interzisă, la testul efectuat în 21 iulie, în a doua zi de pauză a Turului Franţei, competiţie pe care ciclistul spaniol a câştigat-o pentru a treia oară. Federaţia internaţională a precizat că este necesară efectuarea de investigaţii ştiinţifice suplimentare, împreună cu Agenţia Mondială Antidoping, înainte de fi trase concluzii.

Ciclistul a explicat că substanţa a ajuns în corpul său după ce a mâncat carne contaminată, clenbuterolul fiind folosit în tratarea animalelor.

Publicaţia americană New York Times a scris, ulterior, că un al doilea test antidoping la care a fost supus Contador, efectuat la 20 iulie, în Turul Franţei, cu o zi înainte de cel care a relevat prezenţa unor urme de anabolizant în urina ciclistului, este pozitiv.

Mai multe