Cristian Gaţu: «Îi tai indemnizaţia Cristinei Neagu!»

12 mai 2011 14:08   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Desemnată cea mai valoroasă handbalistă a lumii în 2010, Cristina Neagu riscă să îşi încheie cariera la nici 23 de ani! După câteva luni în care a fost la consultaţii la diverşi specialişti din Danemarca, Belgia şi Austria, interul Oltchimului este decisă să se opereze la umărul drept pentru a scăpa de durerile care au împiedicat-o să mai joace în ultima parte a acestui sezon.

Neagu a luat această decizie fără a se consulta cu cei din conducerea clubului şi a federaţiei.

"Am înaintat o hârtie oficială clubului Oltchim în care am solicitat să ni se ofere un punct de vedere oficial.Până acum, majoritatea detaliilor legate de starea ei medicală le aflăm de la radio-şanţ... Teoretic, ea ar trebui să joace deja, deoarece perioada de repaus recomandată de medicul din Austria a expirat", spune revoltat preşedintele FRH, Cristian Gaţu.

"Din ce am înţeles, ea resimte totuşi dureri la umăr şi vrea să se opereze. Cel mai grav lucru este acela că Neagu a fost la consultaţii în străinătate, dar nu ne-a prezentat nici o hârtie care să ateste că ea este accidentată. Pe 24mai, echipa naţională va efectua vizita medicală la INMST şi, dacă ea nu se va prezenta să vedem exact ce are, iau în calcul varianta să îi tai îndemnizaţia olimpică! Nu eu personal voi face asta, dar e aşa e regulamentul COSR şi pierde automat îndemnizaţia în momentul în care refuză controlul medical.", a mai afirmat fostul mare handbalist.

Voina trimite săgeţi către Anja Andersen

Un tip diplomat, tehnicianul Radu Voina a acuzat-o totuşi voalat pe daneza Anja Andersen că e responsabilă de situaţia medicală a elevei sale.

"Cristina a fost prost sfătuită de diverse personaje din anturajul ei şi acum riscă să nu mai poată juca handbal. Ea se va opera probabil în curând. Dacă voia să facă acest lucru, nu trebuia să aştepte atât timp. O eventuală intervenţie chirurgicală o poate ţine pe tuşă chiar şi un an. Apoi, îmi este teamă că nu va mai redeveni ce a fost cândva", a comentat îngândurat antrenorul Oltchimului şi al naţionalei României.

Mai multe