Cristina Neagu avertizează: ”România nu pornește ca favorită la calificarea la JO”

7 februarie 2020 18:38   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Cu o lună și jumătate înaintea turneului preolimpic, Cristina Neagu este realistă și nu include naționala României printre favoritele la calificare. Reprezentativa Hong Kong-ului ar putea fi cea de-a treia adversară a “tricolorelor” la turneul din Muntenegru, alături de Norvegia și selecționata țării gazdă.

”Nu suntem favorite. Mi-aş fi dorit să fi jucat în România, cred că şansele noastre ar fi fost mai mari dacă am fi jucat, de exemplu, la Cluj, cu opt-nouă mii de oameni în spate. Chiar şi aşa, este sport, orice se poate întâmpla în 60 de minute. Ştiu că va fi foarte greu, însă eu cred până la capăt şi voi da totul pentru ca România să ajungă la Tokyo. Le-am rugat pe fete să se antreneze cât pot ele de bine în această perioadă, pentru că timpul trece foarte repede. Sper că se antrenează bine şi sper că se gândesc şi ele, din când în când, la acest turneu. Avem jucătoare şi în România împotriva cărora o să jucăm acolo. Sper ca fiecare să se pregătească bine, astfel încât să atingem un potenţial maxim în luna martie”, a afirmat Neagu, căpitanul echipei naţionale feminine de handbal.

La turneul preolimpic din Muntenegru, reprezentativa Hong Kong-ului ar putea fi cea de-a treia adversară a României, alături de Norvegia şi selecţionata ţării gazdă. China s-a retras din competitie din cauza situaţiei create de coronavirus iar locul său a fost ocupat de Kazahstan, naţională ce fusese iniţial repartizată în grupa României. Dacă Hong Kong-ul va accepta invitaţia IHF, va fi prima adversară a “tricolorelor”, la 20 martie.

“Nu am auzit de Hong Kong la handbal. E clar că echipa care va complete grupa României nu este de calibrul celorlalte trei. Zilele de pregătire sunt foarte puţine iar focusul va fi pe echipele Muntenegrului şi Norvegiei. Nu cred că ne afectează foarte mult numele celei de-a patra echipe, fiindcă din punct de vedere valoric este sub celelalte”, a declarat Cristina Vărzaru, secretar general al Federaţiei Române de Handbal.

Turneul preolimpic din Muntenegru va avea loc în perioada 20-22 martie.

Mai multe